vineri, 30 iulie 2010

Limba noastra-i o comoara

Eram la cumparaturi cu mama soacra. A venit in vizita la noi luna asta si am fost la cumparaturi. Ma rog, cumparaturi obisnuite. Eram la un magazin unde alegeam niste produse, iar langa noi era un nene, probabil indian, care ne-a auzit vorbind si ne-a intrebat daca suntem italieni. I-am zis ca suntem romani, dar limba noastra e foarte asemanatoare cu italiana si a zis ca e un accent foarte frumos. Nu stiu cat de bine vorbea el engleza si probabil ca a vrut sa spuna ca este o limba frumoasa. Amandoi ne-am simtit foarte bine sa auzim asta de la cineva pe care nu l-am vazut in viata noastra. Eu unul chiar m-am simtit mandru de ceea ce a spus omul acela. Cand auzi asa ceva de la un necunoscut cred ca ar trebui sa te simti mandru. Am mai spus ca mandria de a fi roman e la fel ca aceea (daca exista) de a fi german, polonez, japonez sau orice alta natie din lumea asta pentru ca esti unic pana la urma.

Nu trebuie sa cadem in panta aceea cum ca am avea o misiune istorica, ci sa credem ca suntem unici cu cultura si istoria noastra si de asemenea sa nu credem ca suntem mai buni decat altii pentru ca asta ar insemna sa fii infumurat. Nimeni nu apreciaza infumurarea.

De mult nu am mai citit poezia asta de Alexei Mateevici (poet basarabean):

Limba noastra

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le 'nşirate, -
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spuie-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării 'n care geme.
Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

Un comentariu: