Magazin cu produse romanesti...

si altele. Adica alte produse din alte tari din estul Europei. Am descoperit magazinul asta pe Facebook. Daca ai cap pentru afaceri folosesti orice oportunitate care iti poate dezvolta afacerea.

Condamnarea lui Becali

Scriu despre evenimentul asta care a "zguduit" Romania sau "O PLANETA" (planeta Becali, adaugarea mea) cum spunea cineva pe pagina de Facebook a Stelei. Au aparut ca ciupercile dupa ploaie pagini pe Facebook pentru "nedreptatea" facuta lui Becali. Hai sa fim seriosi.

Despre identitatea nationala

la romanii din Canada, as putea continua. Tot timpul am detestat ipocrizia. Sa spui una si sa faci alta. Stiu oameni pe aici care au un "colt romanesc" in casa lor, dar vorbesc cu copiii lor in engleza.

Suspendarea presedintelui

Azi s-a intamplat ceva previzibil pentru evolutia politica din Romania. Presedintele Basescu a fost suspendat. Crin Antonescu, care a fost instalat in functia de presedinte al Senatului in mod ilegal, a devenit presedinte interimar. Ma astept ca dintr-o in alta Adrian Nastase sa fie gratiat. Legal, Crin Antonescu are acest drept.

Romani "ajutatori"

Mama mea a venit in vizita la noi pentru o perioada. Nu ne-am mai vazut fata-n fata de foarte mult timp. Bineinteles ca ieri am asteptat-o la aeroport. Avionul aterizase la 14:12, dar am asteptat aproape doua ore in vama pentru ca a trebuit sa se duca pe la vama din cauza ca nu stie engleza si,

Nostalgie ?

sau dragoste de tara ? :) Eram odata, vara asta pe strada venind de undeva si imi sare in ochi masina asta. I-am acoperit partial numerele din motive de confidentialitate pentru ca nu vreau sa afectez dreptul la intimitate al respectivului domn. In fata avea numar de Romania, iar in spate avea numar de British Columbia.

Iar romanii...

Zilele trecute am avut placerea sau, mai bine zis, neplacerea sa intru in vorba cu cineva in statia de autobuz, dimineata cand ma duceam la servici. Vremea incepe sa se schimbe in Vancouver, iar noaptea, bineinteles, incepe sa fie mai lunga. Cand intri in vorba cu cineva vorbesti tot timpul despre vreme. Nenea asta, avea in jur de 60 de ani, ma intreaba la un moment dat de unde sunt. Ii spun ca din Romania. El imi spune ca si el e din Romania si-mi spune de unde exact si ca m-a auzit odata vorbind la telefon cu cineva. Incepem sa vorbim despre Romania. De fapt el a inceput, ca au fost taiate pensiile 25%, eu il corectez si ii spun ca doar 15%. Era cam pe dinafara si revoltat pe ce se intampla in Romania in momentul asta. Nu mai traieste in Romania de 15 ani sau mai mult... Dupa cum vorbea facea parte din categoria romanilor necerniti veniti aici.

Ajung la SkyTrain si ma duc in ultimul vagon pentru ca scara la statia unde cobor eu sa ma duc la servici este chiar langa ultimul vagon. Ma asez si cand ma uit la una din usi, pe cine vad ? Pe "amicul" meu. Asta ma vede. Eu am crezut ca face ca orice roman venit aici de multa vreme. Isi vede de treaba lui si se asaza unde crede. El vine langa mine, nici nu ma intreaba daca poate sa se aseze jos, ci doar din priviri imi spune ca vrea sa stea jos. M-a enervat foarte tare situatia asta, dar nu am lasat sa se vada. Ma intreaba cand am venit si arunca la un moment dat o replica ca "aici in Canada muncesti ca un sclav". Ii spun ca asa spun toti romanii care nu sunt obisnuiti cu munca si care erau obisnuiti in tara sa frece menta. Ma rog, i-am spus-o mai delicat. Chestia asta cu "muncitul ca un sclav", am mai vazut-o si pe alte forumuri, scrise de romani frustrati. Da, in Canada muncesti, dar sunt si printre canadieni destui oameni care trag chiulul sau le este lene sa munceasca. De aia sunt apreciati unii romani, pentru ca muncesc cum trebuie si arata ca sunt profesionisti cu adevarat, indiferent daca zugravesc sau lucreaza intr-un job de birou. Asa cum au venit de buna voie aici, tot la fel pot sa si plece. Nu-i tine nimeni legati aici. Nicaieri in lumea asta nu-ti cade para malaiata in gura lu' Natafleata. Trebuie sa muncesti pentru tot ceea ce ai, dar sa mergi dupa vorba "muncesc sa traiesc si nu traiesc sa muncesc".

Toate astea se intamplau cam dupa vreo 3 zile de cand l-am cunoscut pe nenea asta pana mi-am dat seama ca ma enerveaza, asa ca am luat decizia sa schimb ora la care astept autobuzul, ca sa nu-l mai vad la fata.

Limba noastra-i o comoara

Eram la cumparaturi cu mama soacra. A venit in vizita la noi luna asta si am fost la cumparaturi. Ma rog, cumparaturi obisnuite. Eram la un magazin unde alegeam niste produse, iar langa noi era un nene, probabil indian, care ne-a auzit vorbind si ne-a intrebat daca suntem italieni. I-am zis ca suntem romani, dar limba noastra e foarte asemanatoare cu italiana si a zis ca e un accent foarte frumos. Nu stiu cat de bine vorbea el engleza si probabil ca a vrut sa spuna ca este o limba frumoasa. Amandoi ne-am simtit foarte bine sa auzim asta de la cineva pe care nu l-am vazut in viata noastra. Eu unul chiar m-am simtit mandru de ceea ce a spus omul acela. Cand auzi asa ceva de la un necunoscut cred ca ar trebui sa te simti mandru. Am mai spus ca mandria de a fi roman e la fel ca aceea (daca exista) de a fi german, polonez, japonez sau orice alta natie din lumea asta pentru ca esti unic pana la urma.

Nu trebuie sa cadem in panta aceea cum ca am avea o misiune istorica, ci sa credem ca suntem unici cu cultura si istoria noastra si de asemenea sa nu credem ca suntem mai buni decat altii pentru ca asta ar insemna sa fii infumurat. Nimeni nu apreciaza infumurarea.

De mult nu am mai citit poezia asta de Alexei Mateevici (poet basarabean):

Limba noastra

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le 'nşirate, -
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spuie-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării 'n care geme.
Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

Boian, Alberta - Boian, Bucovina

Asta este numele primei si, cred, unicei asezari intemeiate de romani in Canada si care este situata in provincia Alberta. De ce vreau sa scriu despre localitatea asta ? Stiam ca romanii intemeiasera o asezare in Alberta si ca se numea Boian. Gasisem pe Wikipedia informatii despre ea, ca inca mai exista biserica romaneasca de acolo, ca este un muzeu romanesc in care este prezentata istoria romanilor din Boian. Am vrut sa scriu pentru ca am vazut un reportaj la o emisiune in limba romana de aici, Rompost TV, in care se vorbea despre ei. M-au impresionat foarte mult povestile oamenilor de acolo, pentru ca desi nu sunau asa, erau povesti de oameni care au venit intr-o tara unde au vrut un alt viitor. Pe la sfarsitul sec. al XIX-lea, romanii au fost scosi din iobagie in Imperiul Austro-Ungar, dar erau tarani liberi fara pamant. Stim cu totii ca menirea taranului este sa-si munceasca bucata lui de pamant, deci nu aveau un scop in viata.

Pe la sfarsitul sec. al XIX-lea dominionul Canadei urmarea sa colonizeze vestul Canadei cu fermieri europeni, iar ministrul emigrarii din Canada a ajuns si prin Bucovina in satul Boian. Acolo i-a convins pe unii tarani sa vina in Canada unde ar fi primit o bucata de pamant (in jur de 63 ha) pe care l-ar fi muncit. Taxa anuala era de $10/an, iar dupa 3 ani deveneau proprietari cu drepturi depline.

Urmasii primilor romani ajunsi in Canada povesteau cum parintii lor au muncit din greu pamantul primit pentru a le oferi copiilor lor ce aveau nevoie. Un batran spunea ca in familie au fost 14 copii, iar el era printre ultimii, iar acum avea in jur de 70 de ani. Imi placea de el pentru ca inca vorbea limba romana foarte bine. Nu o vorbea perfect (dar cine o vorbeste perfect ?), dar intelegeai foarte bine ce spunea (pana la urma asta conteaza intr-o limba, sa intelegi ce spune cel din fata ta). Tatal sau nu dorea sa se duca in armata austro-ungara, iar tatal sau i-a spus ca mai bine ar fi sa plece, sa-l stie bine in alta parte, decat sa-l stie mort in nu stiu ce razboi. A preferat sa plece. A ajuns cu greu la Halifax, in provincia Nova Scotia, acolo a muncit diverse joburi, dar a auzit ca niste romani infiintasera o asezare in Alberta si a plecat acolo.

O alta femeie in jur de 60 de ani povestea cu mandrie despre familia ei si despre ce a fost invata acolo. Nu vorbea deloc romaneste, singurul cuvant romanesc pe care il pronunta era "bunica". Isi amintea cu dragoste de bunica, care o invatase sa faca oua incondeiate, care framantase pana la 85 de ani painea. Era mandra de traditiile pe care le avea in familie, chiar daca era la a patra generatie de romani in Canada, era mandra de traditia ei ortodoxa si si-a crescut si cei doi copii ai ei in acelasi spirit. Spunea ca se simtea mult mai implinita din aceasta cauza pentru ca a avut ocazia, copil fiind, sa compare traditiile superficiale ale englezilor si ale familiei sale. De aceea simtea ca viata ei are sens si are un drum in viata. O alta femeie spunea ca bunica ei venise in Canada vaduva cu sase copii si si-a crescut copiii si a avut grija si de nepoteii ei. A muncit pamantul si le-a pus copiilor mancare pe masa. Un alt barbat spunea ca bunicul sau venise pe jos de pe coasta de est a Canadei pana in Boian, Alberta pe jos doar ca sa economiseasca $14 (la vremea aceea erau bani frumosi). Ganditi-va ca e ca si cum ai traversa un teritoriu mai mare decat Europa pe jos.

Mi-au placut povestile astea pentru erau despre putere, vointa, mandrie, greutati indurate, toate spuse cu modestie si cu un firesc care pe mine m-au facut sa-i admir foarte mult. Am mai spus si alta data ca nu trebuie sa-ti afisezi mandria de a fi roman pe toate drumurile, e de ajuns sa o ai in sinea ta. Nu trebuie sa te lauzi cu realizarile tale, ci trebuie sa muncesti temeinic, sa ai vointa sa treci peste greutati si sa nu-ti pierzi speranta.

Pastorul singuratic

"Sa am timp sa mi se faca dor de tara mea"

Sunt atatia oameni ca el. Imi dau seama ca lucrurile nu s-au schimbat prea mult de cand am plecat noi. De la inceput spun ca nu sunt de acord cu ultima parte. Oamenii nu ar trebui sa renunte la drepturile fundamentale, chiar daca altii le-au pervertit. Cititi si reflectati. E foarte adevarat. Cand iti pierzi speranta e si mai greu sa o recapeti.

"Alexandru Tocilescu

"Scrisoare către ţara mea"

"Nu-mi iubesc ţara. Trebuie să fie aşa, din moment ce nu-mi vine decît să vorbesc urît despre ea. Să-i spun vorbe grele în fiecare oră, în fiecare dimineaţă, cînd întîrzii cît pot de mult întîlnirea cu oamenii, locurile, serviciile, televiziunea, pîinea, mirosurile, maşinile, culorile, limba ei.

Am obosit de ţara asta. Am obosit de ţara în care cei care conduc mă cred prost şi-mi spun „omul simplu, de pe stradă“, omul căruia se simt datori să-i explice cum stau treburile, într-un limbaj gîngav, analfabet, ca acela folosit de adulţii inculţi, pentru a răspunde gîngurelilor unui bebeluş.

Am obosit de ţara în care nimic nu este ceea ce pare: un site colorat cu multe promisiuni al unei grădiniţe private e doar un paravan în spatele căruia se află o clădire care-i adăposteşte pe preşcolari de ploaie cît timp părinţii se află la serviciu (altfel, educatoarele îşi roagă colegele de breaslă mai norocoase, de la alte grădiniţe, să fure plastilină şi creioane).

Avocatul care-mi promite că va cîştiga procesul n-are niciodată chitanţier pentru banii pe care-i dau şi nici argumente în instanţă. Nici şefa firmei de recrutare nu-mi dă chitanţă pe banii primiţi, pe care i-am dat soţului ei, venit la întîlnire în trening, într-o staţie de autobuz. Atunci s-a desfăşurat şi ultima secvenţă de colaborare, fiindcă plata taxei n-a fost urmată de nici o invitaţie la un interviu. Editura la care s-a angajat prietena mea, editură foarte renumită, scoate cărţi de filozofie de pensionar trist, de jucător de table fără noroc, şi literatură erotică, pe lîngă care graffiti-urile din WC-urile şi gările publice sînt suave declaraţii de amor. Iar patronul te felicită dacă ai reuşit să-i promovezi cărţile doar printre cei sau, mai bine zis, cele cu care încă nu s-a culcat. Că aşa, ar fi putut s-o facă şi el... Profesoara de franceză a nepotului meu miroase a vodcă, profesorul de religie nu-l lasă să iasă în timpul orei să facă pipi, iar cea de fizică pleacă în Grecia din două în două săptămîni (plus în vacanţele şcolare). Redacţia la care m-am angajat are două birouri pentru redactori – unul pentru făcut sex – şi un art director care ilustrează un articol despre cartea Golful francezului cu două fotografii: una cu o lagună şi cea de-a doua cu un francez. Anonim. Adică nu ştim dacă e francez, dar are bucle pudrate de secol XVIII şi zîmbeşte tîmp spre obiectiv. Fotografie pe care a schimbat-o, la insistenţele mele, multe, năduşite, cu o imagine portocalie a unei corăbii în apus de soare. Pentru lagună n-am mai avut suflu. Şi nici pentru corabie. Redactorul-şef spune că-i genial, că face şi art şi e şi director, că numai el poate să aplice, în Photoshop, ghiocei pe rochia vedetei şi numai el poate să ilustreze un reportaj despre copiii orfani cu un copil cu ursuleţ în braţe, şi clipul Nokia – cu mîini înlănţuite. Din cauza lui, întreaga redacţie şi-a dat demisia. A rămas doar redactorul-şef. Isteric şi nefericit. Din cauza celor care au pregătit o conspiraţie împotriva lui.

Am obosit de ţara care-mi spune că orice speranţă are rădăcini firave şi că orice opţiune sinceră, onestă se dovedeşte a fi cretină. Am obosit ca din patru în patru ani să aleg prost, împreună cu alte 22 de milioane de locuitori, de oricare parte a baricadei am fi. Am obosit să sper că cel care se numeşte şef de guvern sau preşedinte de ţară sau măcelar sau avocat sau cîntăreţ chiar se pricepe la ceea ce diploma, votul, discursul spun că se pricepe.

Am obosit de ţara care mă transformă în victimă sau complice. În victimă, fiindcă oricît de multe rele s-ar întîmpla în ţara asta, oricît de multă corupţie ne-ar tăia răsuflarea cu duhoarea ei, statul, legile, funcţionărimea, judecătorii, DNA-ul, Guvernul, Parlamentul par cu toate că există într-un univers diafan, paralel cu al nostru, din care aruncă, din cînd în cînd, o ocheadă către noi, să ne supravegheze. Să ne certe că n-avem răbdare să ajungă şi la noi bunăstarea. Să ne dojenească, cu glas de domnu’ Trandafir acrit, pentru iresponsabilitatea cu care le cerem imposibilul, în condiţiile unei moşteniri grele.

Am obosit să fiu victima statului care mă fură la facturi, la impozite sau în justiţie, victima patronilor care mă pot exclude din organigramă din trei ţipete şi două semnături, victima poliţiştilor care mă roagă să nu reclam furtul din buzunare. Orice protest este inutil. Orice gest de solidaritate, orice iniţiativă care m-ar putea transforma în cetăţean sau concetăţean, în membru al unei comunităţi rezidenţiale sau al unei organizaţii se fîsîie în faţa privirilor nepăsătoare, a replicilor de tipul „c’eşti copil“ sau „mă laşi?!“ sau a celor care transformă iniţiativa în afacere profitabilă pentru ei şi dezastruoasă pentru beneficiari. Iar renunţarea mă face complice cu cei care acceptă ca lucrurile să meargă prost, din neputinţă, din interes, din indiferenţă. Sînt complice, prin tăcere, cu toţi impostorii, mincinoşii, neisprăviţii, hoţii, de care depind, într-un fel sau altul, în bătăliile mele mărunte, de zi cu zi.

Am obosit de ţara unui singur televizor, a unui singur program în care se amestecă, de-a valma, senzuale cu securişti nejudecaţi, brăilence cu analişti obosiţi, discuţii lălîi despre salarii enorme, furt la factură, poliţişti beţi, judecători mituiţi, miniştri penali cu breaking news-uri împotriva cărora tot românul moţăie: învîrteli, băşcălii, ogici, ciumace, anchete de doi şi un sfert, morţi de trei parale, incesturi de patru stele.

Am obosit să aud sau să citesc comentarii lungi, strivite de ură sau înmuiate de slugărnicie, ale jurnaliştilor obosiţi din presa românească. Am obosit de vorbe grele de prostie, nesimţire, ipocrizie, inepţii, vorbe care nu mai interesează pe nimeni, vorbe caraghioase, care-i transformă pe toţi ciutacii, dumitreştii şi morarii în bufoni disperaţi ai orelor tîrzii de televiziune.

Am obosit să văd societatea civilă, care face curat în universităţi şi alegeri, înghesuită pe liste de alegeri europarlamentare ale unui partid majoritar. Am obosit să aud că singurul lucru pe care-l avem de opus alegerii fiicei preşedintelui în Parlamentul European este pluralul nefericit „succesuri“. Am obosit să văd susţinători sinceri ai preşedintelui, care vor salariu de jurnalist independent. Am obosit să văd jurnalişti independenţi care devin guvernatori interesaţi. Am obosit să-l aud pe ministrul Culturii ţinînd-o langa cu explicaţiile despre pleaşcă şi iubire de preşedinte.

Am obosit să văd reportaje cu oameni care mănîncă din gunoaie, copii violaţi, preoţi care ţin liturghii erotice, puştile lui Michi Şpagă, termopanele lui Adrian Năstase, oameni care se împerechează cu oi, ţărani care tasează pămîntul cu obuze încă detonabile, pensionari care se străduiesc să prindă două porţii de sarmale de 1 Decembrie, ţigănci care-şi arată popoul poliţiştilor, şoferi beţi, criminali filmaţi în circa de poliţie, înmormîntări în direct, sicrie fotografiate cu mobilul, ştiri animate despre ficatul de 20 de kilograme al unui cîntăreţ, oameni urcaţi pe cruci ca să vadă mai bine groapa, cozile isterice de Sfînta Paraschiva şi de Izvorul Tămăduirii, proteste pe marginea balconului sau a macaralei şi comentariile profesioniştilor care încep cu: „Ce efect poate să aibă violul asupra unei fetiţe de 12 ani?“. Mă obosesc profesioniştii televiziunilor, chiar şi fără comentarii. Fiindcă sînt aceiaşi. Şi apar des. Foarte des. În ţara asta nu mai există un psiholog cumsecade, un profesor eminent, un cîntăreţ talentat, un analist respectabil, un preot cu har, un poet înzestrat: toţi devin vedete şi, în clipa imediat următoare, descoperă că au văzut idei. Despre orice altceva decît meseria pe care altfel ar fi putut s-o practice onest şi din care să aibă un venit regulat.

Mă obosesc emisiunile care-mi promit că vor dezbate soluţiile anti-criză şi în care invitaţi şi moderatori ajung să vorbească despre beregate, prostănaci, caraghioşi, şobolani rozalii, lupta dintre fata preşedintelui şi intelectuali, despre insinuările cutărui senator, despre sforăitul din Parlament al nu ştiu cărui deputat, despre nepoate de senatoare care sînt de fapt amante de miniştri. Am obosit să văd feţe lungi de jurnalişti care anunţă, cu acelaşi ton grav, de început de apocalipsă, şi că se măresc facturile, şi că s-a dus dracului rapiţa în Alexandria, şi că Mutu are tendonul rupt. Sau că nu-l mai are deloc. Am obosit să aud de mitică-de-la-ligă, naşu-sandu, meme-stoica, galactici, jucători-titraţi, distracţie-pe- cinste.

Am obosit să ştiu că din atîtea cazuri de malpraxis în medicină, un singur doctor a fost condamnat pentru viol. Mă oboseşte Mihaela Rădulescu, şi cei care o combat, şi cei care o apără. Mă oboseşte oricine comentează un film, o carte, un spectacol, mai departe de rude, prieteni sau părinţi, fără să poată arăta vreun act, o diplomă, care să-i confere acest drept. Am obosit să mă tot întreb cine este cel sau cea care apare pe prima pagină a tuturor ziarelor, fără să reuşesc să-mi amintesc vreo ispravă, bună, rea, dar în orice caz extra-ordinară, care să merite măcar efortul scanării fotografiei lor.

Am obosit să văd că patroni de firme de salubrizare îşi dau cu părerea despre expoziţii de artă, că pe Wikipedia Mircea Badea este actor român, că Monica Tatoiu are răspuns pentru orice – de la încălzirea globală, la cum nu trebuie să renunţi la speranţa de a avea orgasm. Am obosit ca, la douăzeci de ani de la Revoluţie, să-i înjur tot pe Iliescu, Năstase, Văcăroiu, Şerban Mihăilescu, Viorel Hrebenciuc, Talpeş, Mitrea, Vadim Tudor, Voiculescu, Adrian Păunescu etc. Am obosit, de fapt, să nu am încredere în nimic şi nimeni.

Am obosit să scriu acest protest. Nu va folosi la nimic. M-am gîndit, la un moment dat, să le cer oamenilor obosiţi ca şi mine să iasă în stradă. Dar am în faţa ochilor imaginile filmate la diferite proteste: pancarte şi lozinci analfabete, revendicări haotice şi isterice, feţe tîmpe în fundal care transmit salutări familiei, sindicalişti mîngîiaţi pe frunte de opoziţie, trecători plictisiţi şi amintiri duioase despre concediile la mare din vremea fraţilor Petreuş şi a Daciilor în rate.

Am obosit de ţara în care nu se întîmplă nimic. De ţara care m-a făcut să privesc cu lehamite drepturi la care am tînjit ani mulţi şi grei în comunism. Mie, omului simplu de pe stradă, mi-e lehamite de dreptul meu de a vota. De dreptul de a fi informat. De dreptul de a protesta. De dreptul şi obligaţia de a-mi apăra ţara. De dreptul de a mă asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere. De dreptul de a avea acces la tratamente corecte în spitale. De dreptul de a fi egal cu ceilalţi români în faţa justiţiei.

De aceea spun că nu-mi iubesc ţara. Mi-a mai rămas, totuşi, un singur drept: acela de a circula liber în străinătate. De a emigra. Poate c-a venit timpul să-l folosesc. Ştiu bine că nici acolo nu umblă cîinii cu covrigi în coadă. Sper doar ca acolo, într-o limbă străină şi pe străzi curate, să am timp să mi se facă dor de ţara mea. "

Acest articol reprezintă într-o formă concisă şi condensată exact lucrurile pe care le gândim toţi cei dezamăgiţi, declară invitatul Alexandru Tocilescu, care a mai adăugat că media românescă e vinovată pentru genocid cultural. ""

Stim totul si parem ce nu suntem

Articolul asta l-am preluat de pe Ziare.com. Ziarista Ioana Ene este intr-adevar o ziarista, scrie cerebral si realist. Public aici articolul ei. Mi-a placut foarte mult. Sunt niste observatii atat de firesti si adevarate.

"La inceput de an, printre urari de bine si sperante, ar fi poate bine sa aruncam si o privire obiectiva catre noi. Cel putin doua sunt bolile perfide de mentalitate ale romanilor: lipsa dubiilor si obsesia aparentei.

Romanii pur si simplu stiu, in general fara sa fi citit, fara sa se fi documentat, fara ca macar sa fi intrebat, si, desigur, fara sa fi gandit. Cei mai multi se considera depozitarii de drept ai adevarurilor ultime, in general conspirationiste si autovictimizante.

Daca veti asculta discutiile de prin autobuze, de la coafor, in piata sau intre vecini in fata blocului, sau multe dintre postarile de pe forumuri, ele sunt pline de verdicte si certitudini fara fisura.

Formulari de tipul: "eu cred ca..." , "ma gandesc ca..." , "se pare ca...", "ma tem ca...", "suspectez ca...", "este posibil/probabil ca..." si altele asemenea sunt abolite in fata atotputerniciei certitudinii. Argumentele stiintifice sau logice se fac praf in fata doctului "lasa dom'le ca stim si noi!".

Iar cand, Doamne fereste!, vreun pardalnic de document sau orice alta proba nerusinata contrazice ceea ce stim nezdruncinat, genetic, avem o explicatie rapida. Nu, nu suficienta noastra, ci recursul la conspiratie: "Astia ne mint oricum!".

Si pentru ca stim foarte bine nici macar nu mai avem nevoie sa evoluam. Spre ce, cata vreme suntem deplini? Doar ca suntem victimele istoriei si ale unanitatii, suntem prea buni si, desigur, omniscienti si tocmai de aceea suntem atat de oprimati din cer, de pe pamant si chiar de sub el.

Cum nu prea avem dubii nici prin cap nu ne trece ca am putea fi, cu certitudinile noastre strivitoare si cealalta cohorta de defecte, principala sursa a necazurilor noastre.

Iar in Romania certitudinilor fata fisura, aparenta este regina. Nu conteaza ce esti, conteaza ce pari si, mai ales, ce se spune de despre tine. "Sa nu se zica..." si "sa nu se vada...". Ce conteza ca ai tarana intre degetele de la picioare, cat timp ele stau in pantof si nu se vede?

Adevarul? Un moft! Sinceritatea? Prostie si inadaptare! Ipocrizia? Dovada supremei inteligente!

Nu spunem ce gandim, ci doar ceea ce da bine intr-un anumit sistem de relatii. Zambim larg si ne periem vecinii si colegii, pentru ca imediat ce au intors spatele sa ii tocam marunt, ca pe zarzavatul din ciorba. Nu le-am spune in fata ce gandim, Doamne fereste!, nici picati cu ceara, sa nu se supere si sa stricam o relatie utila intemeiata, in mare masura pe un fals.

Si ne mai educam si copiii in acest spirit. De cate ori nu ati vazut parinti reprimand reactii spontane, oneste si firesti ale copiilor doar pentru ca ele sunt ca un fluierat in biserica minciunii sociale, in care nu conteaza ce gandesti cu adevarat, ci cat de bine maschezi ceea ce gandesti.

Copiii nu sunt educati in cultul sinceritatii si al reactivitatii in fata raului, ci al duplicitatii si reprimarii reflexelor cat se poate de corecte.

In mentalitatea aceasta pabugoasa, rusinos nu este ceea ce suntem, ci doar ceea ce parem. Scobitul in nas si in dinti e perfect acceptabil cat timp nu este in public.

Ne tradeaza pana si vocabularul. Acasa facem, in public efectuam. In familie mancam, in public servim (pe cine oare?). De multe ori insa, cadem in ridicolul unor cuvinte folosite absolut aiurea, dar, altminteri, ritos si tantos ca doar parem intelectuali.

Si in tara celor care stiu si par, cum sa nu aiba un succes nebun parvenitii, ipocritii, demagogii ? Ei se vor imputina pe cale naturala, inclusiv din politica, doar atunci cand vom incepe sa ne indoim, sa gandim si sa fim preocupati in primul rand de ceea ce suntem. Pana atunci, cu tot regretul, ei nu sunt decat produsele mentalitatii majoritare." (Ioana Ene, Ziare.com)

La Multi Ani !!!!

La fel cum am scris si de Craciun, le uram tuturor prietenilor nostri si cititorilor blogului multa sanatate, fericire si fie ca anul care vine sa fie mult, mult, mult mai bun decat cel care sta sa treaca. A fost un an greu pentru multi dintre noi. Anul care vine va fi mai greu pentru unii si mai usor pentru altii, dar ce bine ar fi sa fie un an usor pentru toti. Va multumim ca ati fost alaturi de noi aproape in fiecare zi si va mai multumim ca ne suportati uneori cand mai vorbim pe Skype si chiar daca va tinem de vorba pana la ore tarzii din noapte ne face placere sa vorbim cu voi (cei care se incadreaza in categoria asta). Uneori nu avem timp pentru ca si noi suntem ocupati, dar incercam sa ne facem.

Nu uitati: pastrati-va speranta, ea moare ultima pana la urma. Si de asemenea sa aveti liniste in viata. Pentru cei din Romania: politica nu e asa de importanta incat sa-i acordati 100% atentie sau un procent apropiat de cel anterior. Da, oamenii politici trebuie trasi de urechi cand nu-si fac treaba, dar nu se merita sa-ti faci peri albi sau sa chelesti din cauza asta sau, mai rau, sa iei calmante. Stiti voi ce vreau sa spun.

Aveti grija de voi. Ne vedem si la anu'.

La anu' si La Multi Ani !!!!!

Ziua Republicii sau abdicarea Regelui Mihai ?

E mult mai corect sa consideram evenimentul de azi drept abdicarea fortata a regelui Mihai la 30 decembrie 1947, decat ziua Republicii. Acum 62 de ani s-a instaurat de fapt comunismul in Romania. Unul dintre cele mai triste evenimente din istoria romanilor. Din pacate inca multi din comunistii de dinainte de revolutie inca mai sunt in functii. Partea si mai trista este ca cei tineri, cam de varsta mea sau putin mai in varsta, care aveau in jur de 15-20 de ani acum 20 de ani, invata politica de la cei mai in varsta si invata aceleasi metode de a face politica. Nu spun ca toti sunt la fel, dar vechile obiceiuri se schimba greu.

Uneori stau si ma intreb cum ar fi fost viitorul tarii daca nu ar fi existat comunismul. Probabil ca am fi fost in situatia tarilor din vest, pentru ca Planul Marshall era destinat tuturor tarilor europene afectate de razboi, nu numai tarilor din vest. Stalin a refuzat ajutorul american pentru ca ii era teama ca America va ataca URSS daca va vedea cat de slaba este din punct de vedere financiar. Dar cui ii ardea la doi ani dupa razboi sa inceapa un alt razboi mondial ? Nimanui, bineinteles. E trist ca istoria a luat un alt curs decat cel normal, dar trebuie sa facem ceva sa ne desprindem cat mai repede de trecutul comunist. Un prim pas cred ca ar fi schimbarea mentalitatilor si poate mai mult respect intre oameni. Oare cati gandesc ca mine ?

Magazinul sarbesc

Ieri am fost la un magazin sarbesc si acolo ne-a fost dat sa gasim produse romanesti sau balcanice cum ar fi cascaval, eugenii, apa minerala Borsec, Bors magic pe care, de exemplu, nu credeam ca il gasim aici. Ne-a stors de ceva bani, pana in 50 de dolari, desi nu am cumparat cine stie ce, dar ne-am mai facut pofta, cum ar fi sa mananc niste pate de porc dimineata sau niste cascaval, care desi era facut in Bulgaria nu era diferit de cel pe care-l gaseam in Romania. De exemplu pe o cutie de eugenii am dat $8,99, iar asta inseamna destul de mult. Ana a vrut sa cumpere niste slanina ca sa-si mai faca pofta pentru ca daca trimiti din tara intr-un pachet face o luna pana aici si apoi cei de la vama o scot si o distrug. Am mai luat niste carnati picanti unguresti care se aseamana cu carnatii din Romania, dar numai ca erau uscati si ii mesteci cam greu, dar sunt consistenti. Nu stii niciodata cat iti lipsesc niste lucruri decat atunci cand nu le mai ai. Am mai cumparat niste ciocolate ROM tricolor, care aici erau $0,79 fiecare, scumpicele in comparatie cu ce pret au in Romania, dar avand in vedere ca sunt importate!... Pe apa Borsec nu mai stiu cat am dat, probabil un dolar sau doi... Pe cascavalul bulgaresc scria Kashkaval, iar acum ma intreb de ce origine e cuvantul asta. Toate lucrurile astea sunt importate de niste firme din Ontario, care este cea mai dezvoltata regiune din Canada, iar apoi vine Quebec.

Acolo am mai vazut ceva foarte interesant: vanzatoarea ne-a dat o mica cartulie, de fapt un director al tuturor companiilor ale caror proprietari sunt sarbi din Vancouver. Nu stiu sa fie asa ceva si pentru romanii din zona Vancouver.

Sacosa de la Plus

Ieri am fost in oras si a fost foarte frumos. O zi foarte insorita si calda pentru Vancouver. Am zis sa mergem in Stanley Park si apoi la un film in Metrotown la "Harry Potter si Printul Semipur". In Stanley Park am mers la acvariu, care este cel mai mare din Canada si a fost inaugurat de regina Elisabeta a II-a in 1983. Aici am vazut diferite vietuitoare marine: delfini, belugi (balene albe din zona arctica), iar doua dintre ele au pui, pesti din diverse zone ale Pamantului, broaste, vidre de mare de pe coasta de vest a Canadei. Acolo au si restaurante fast-food, unde daca le arati cardul de membru, care este de fapt un abonament anual, ai reducere 20% la toate produsele lor si intri la acvariu fara sa mai stai la coada ca sa cumperi bilete, iar coada este tot timpul foarte mare.

Cel mai interesant totusi mi s-a parut un grup de romani care venisera in vizita la cineva aici, iar o femeie din grupul ala avea o sacosa de la Plus in care-si cara nu stiu ce lucruri. Da!!!!!!!!!! De la PLUS, magazinul ala din Romania, unde chiar daca au produse bune, totusi nu vii cu sacosa aia pana in Canada, unde gasesti si aici sacose de alea ieftine. Imi venea sa-i spun "bai fimeie, cum de te-ai gandit sa vii cu sacosa asta pana aici ?", dar pana la urma am zis sa nu intram in vorba cu ei. La inceput eram entuziasmat cand auzeam vorbindu-se romaneste pe strada, ii salutam si intram in vorba cu ei, dar pana la urma ne-am gandit ca nu sunt prietenii nostri sau rudele noastre, asa ca am invatat sa nu mai bagam in seama cand auzim vorbindu-se romaneste si apoi nu legi prietenii pe strada.


Puiul s-a nascut pe 7 iunie si e gri in primele luni de viata, asa cum se vede in poza de mai sus.


De la magazinul de la iesire puteai sa cumperi o multime de jucarii pentru copii, si nu erau putini copii acolo.