joi, 15 octombrie 2009

Dureri de cap olimpice

Azi a fost dat publicitatii planul de transport al Vancouverului cu ocazia Jocurilor Olimpice. S-ar putea ca aglomeratia in trafic sa bata toate recordurile din Canada. Au publicat programul drumurilor inchise si au sfatuit publicul sa foloseasca transportul public. Toata lista cu drumurile inchise in perioada 4 februarie - 1 martie a fost publicata pe TravelSmart2010.ca. Livrarile catre afacerile din Downtown vor fi facute pe patru culoare provizorii de transport, iar organizatorii vor ca operarea camioanelor sa fie facuta intre 12 noaptea si 6 dimineata.

Planul de transport pentru Olimpiada lasa foarte multe afaceri blocate din cauza inchiderii unor strazi. Proprietarii nu au nici un motiv sa sarbatoreasca venirea Jocurilor Olimpice. Un proprietar de magazin spunea in ziar ca este de acord cu venirea Jocurilor Olimpice, pentru ca sta intr-un cartier care va beneficia foarte mult de pe urma acestora, dar pentru el, care are o mica afacere, este foarte greu pentru ca clientii lui obisnuiti nu vor mai putea veni pe acolo din cauza inchiderii strazii. Parcarile vor fi inchise si, implicit, traficul de persoane. Desi zona lui va deveni terminal de autobuz si poate turisitii vor intra la el in magazin, clientela principala raman localnicii. Se gandeste chiar sa inchida magazinul pe durata Jocurilor Olimpice.

Nici taxiurile nu vor avea privilegii pe durata Olimpiadei. Ele nu vor avea acces la culoarele olimpice. Directorul responsabil pentru transport pe perioada Olimpiadei, Dale Bracewell, a spus ca vor fi taxiuri la evenimente, dar turistii care vor veni cu masinile proprii la evenimente vor avea responsabilitatea de a se asigura ca hotelul lor are suficiente locuri de parcare sau sa-si gaseasca un loc de parcare langa o zona comerciala daca vor face cumparaturi. De asemenea, a mai spus el, primaria nu este implicata in modul in care parcarile publice isi vor stabili politica de preturi.

La Whistler soferii vor avea nevoie de permise pentru acces la evenimentele olimpice. Rezidentii din Whistler, proprietarii de cladiri, turistii de la hoteluri, muncitorii, vehiculele comerciale si cele obisnuite care vor merge spre nord, spre Whistler, pe autostrada Sea-to-Sky vor avea nevoie de permise pentru a trece de punctul de control de la Alice Lake intre 6 dimineata si 6 seara intre 11-28 februarie. De la 4 februarie la 1 martie, pe autostrada Sea-to-Sky, dimineata vor fi doua culoare cu sens unic spre nord si unul spre sud, adica spre Vancouver, iar dupa-amiaza vor fi doua spre sud si unul spre nord. A fost pregatita o flota de 32 de pluguri de dezapezire pentru perioada 1 februarie - 2 martie. Opt camioane de mare tonaj si cinci "unitati de raspuns rapid" vor fi pregatite sa investigheze si sa inlature vehiculele accidentate intre podurile Lions Gate si Second Narrows si Whistler.

Daca cineva vrea sa-si faca rezervare pentru bilete de autobuz pentru evenimentele in aer liber o vor putea face de pe 24 noiembrie. Pentru Whistler un bilet dus-intors costa $25, iar pentru Cypress Mountain (de unde poti vedea foarte bine Downtown Vancouver), un bilet dus-intors e $12. Preturile se vor dubla la 4 ianuarie. Mai multe bilete pentru Jocurile Olimpice vor fi vandute pe 7 noiembrie.

Asa arata si harta pentru transport cu ocazia Jocurilor Olimpice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu