vineri, 18 septembrie 2009

Romgleza

Asa numesc eu limba vorbita de romanii aflati de mult timp aici. Poate ca la un moment dat o sa o vorbim si noi, pentru ca daca te specializezi intr-un anumit domeniu vei folosi cuvintele din engleza, nu pe cele romanesti, dar, pana una-alta, incerc sa nu vorbesc asa, iar cand vorbesc cu romanii evit sa pronunt cuvinte englezesti decat doar daca e necesar. Vorbeam azi dimineata cu colegii mei despre cat de repede invata copiii engleza aici si cum, mai tarziu, o vorbesc fara accent. Le spuneam ca, atunci cand sunt mici, copiii sunt precum o foaie alba de scris pentru ca poti scrie orice pe ea, iar copiii sunt foarte receptivi. Colegul meu filipinez spunea ca e normal ca un copil sa vorbeasca engleza in familie pentru ca a venit intr-o tara in care se vorbeste engleza, dar mie nu mi se pare normal. Argumentul lui era ca nu e politicos sa vorbesti in limba ta langa vorbitori de limba engleza. E adevarat doar pe jumatate. La servici nu e politicos sa faci asta. Iar el si cu colega mea, tot filipineza, vorbesc intre ei in engleza cand e cineva prin preajma. Cand sunt singuri vorbesc tagalog, dialectul cel mai raspandit in Filipine. Acasa, in schimb, nu ma impiedica nimeni sa vorbesc in limba mea cu copiii mei, pentru ca eu am crescut in limba asta si vreau sa le-o transmit si copiilor mei, chiar daca nu o sa stie toate cuvintele. Si o sa vorbeasca romgleza probabil.

Am mai vorbit despre introducerea noii taxe armonizate, HST, care va insemna ca toate produsele vor fi taxate cu 12% cand cumperi un produs sau un serviciu. Nu ma deranjeaza sa platesc mai mult. Multi dintre canadieni stau prea mult pe credit si, cred, sunt infricosati ca o sa stea si mai mult pe datorii. Dar furia legata de introducerea noii taxe se manifesta mai mult din cauza ca liberalii care formeaza acum guvernul nu au declarat in campania electorala nimic despre asta. Adica nu au scos nici un cuvant, iar masura asta, care va fi introdusa de la 1 iulie 2010, a picat ca din cer. Cred ca oamenii nu sunt nemultumiti de introducerea noii taxe, pentru ca si alte provincii au HST-ul, ci cred ca se simt tradati, mintiti, pentru ca aici oamenii le cer socoteala reprezentatilor alesi in parlamentul provincial. Iar parlamentarii chiar fac ceva care sa apere interesele cetatenilor. Acum partidele din opozitie marseaza pe asta pentru a-si face capital electoral.

Vorbeam, de asemenea, despre situatia economica din Filipine si imi spunea ca salariul minim pe economie acolo e de $10 pe zi. Asta ar reprezenta 27 RON, adica 621 RON/luna. Am impresia ca si in Romania salariul minim e pe undeva pe acolo, iar un profesor in Filipine castiga cam cat un profesor in Romania. Deci suntem pe la nivelul insulelor Filipine cand vine vorba de salariul minim, care este o tara din Lumea a Treia. Chiar colegii mei spuneau asta despre Filipine. In consecinta, daca aplicam regula matematica a tranzitivitatii (cred ca asa ii spune, sa fiu corectat daca gresesc) care spune ca daca A = B, iar B = C, atunci A = C, am trage concluzia logica ca Romania este o tara din Lumea a Treia, dar partea interesanta este ca acum este membra a Uniunii Europene, iar daca ai spune unui guvernant ca la nivelul salariului minim suntem la egalitate cu unele tari din Lumea a Treia ar spune ca dezinformezi opinia publica, cand cifrele macroeconomice spun bla, bla, bla, ............. Pana la urma ce se simte in buzunar conteaza. Cifrele macroeconomice nu intereseaza pe nimeni, ci calitatea vietii.

3 comentarii:

  1. Buna ziua!la ora de pe aici, acolo, nu-mi dau seama cum este!
    Ce inteleg este ca, desi este sambata, voi lucrati. La noi, este mare sfarsitul de saptamana, iar salariul, ai spus tu, nu trebuie sa mai completez.
    Despre limbile straine- ai dreptate, copiii invata mult mai usor decat adultii. Poate si pentru ca situatia ii determina sa gandeasca in respectiva limba. Este foarte frumos gestul tau si al sotiei de a vorbi acasa romaneste.
    Sa-ti spun ceva, in legatura cu - cum vorbim? Am fost intr-o excursie, pe Coasta de Azur- jumatate romani, cealalta jumatate - de alata nationalitate, stabiliti la noi. La tot pasul, desi multi de-ai nostri le erau alaturi, nu vorbeau romaneste. Altfel, oameni draguti, instruiti, medici, economisti.

    Ma impresioneaza modul tau deschis de a-ti exprima opinia despre problemele provinciei- si nu vorbesti doar in nume propriu- asadar lumea simte si reactioneaza , atunci cand o nouate necomunicata in campania electorala loveste in greutatea buzunarului.
    La noi, functioneaza , inca, grosolanul slogan- 'las-o, ma , ca merge-asa".
    Ca suntem in lumea III-a , cu emblema UE, da.. nu doar stim, se simte. Rau de tot..

    O zi frumoasa, tuturor!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu locuiesc in Germania. Aici cine nu stie prea bine germana vorbeste o englezo-germana. De exemplu in clasa mea este un chinez care nu stie prea bine germana dar stie si engleza. Cand nu stie un cuvant o da pe engleza

    RăspundețiȘtergere
  3. INCERTITUDINI, daca vrei sa stii cat e ora in Vancouver, atunci scazi 10 ore din ora locala a Romaniei si vezi ce ora este aici.

    RăspundețiȘtergere