Am vazut acum la televizor o parte din interviurile dintre David Frost si Richard Nixon din mai 1977. Am vazut si filmul Frost/Nixon, dar nu se compara cu originalul. Am vazut interviul si pe la inceputul anilor '90, dar nu prea am inteles cine stie ce din ele avand in vedere ca nici nu stiam prea multe despre afacerea Watergate si despre activitatea lui Nixon in general. In interviurile astea, pentru prima si ultima data, presedintele Nixon vorbeste despre Watergate si admite ca a facut greseli, ca a putut sa abordeze problema in alt fel decat o facuse, in felul asta fiind nevoit sa demisioneze in 1973. In toate interviurile, sunt 5 la numar, cei doi vorbesc despre tot felul de probleme: politica externa, Uniunea Sovietica, Vietnam, situatia din SUA si, bineinteles, Watergate. Totusi filmul care s-a facut dupa aceste interviuri spune un lucru foarte adevarat: la sfarsit Nixon a fost foarte emotionat cand a inceput sa vorbeasca despre Watergate si consecintele sale, iar prim-planul cu el, plin de remuscari, a fost mult mai valoros decat o condamnare pentru poporul american, pentru ca, intr-un fel si-a cerut scuze. In bucata de interviu pe care am vazut-o azi spunea ca ii pare rau ca nu a mai apucat sa mai stea 2 ani si jumatate in functie ca sa isi duca la capat proiectele, ii parea rau ca nu va mai putea sa ocupe niciodata o functie publica pentru a servi poporul american, ii parea rau ca a tradat tineretul american care dorea sa se implice in politica si care dupa scandalul Watergate credea ca guvernul si tot sistemul politic e corupt, iar increderea poporului american distrusa. Spunea ca va trebui sa traiasca cu asta toata viata sa. Iar pe chipul sau se vedea cu adevarat parerea sa de rau.
Multi au spus asta dupa el, ca scandalul Watergate a fost momentul in care integritatea sistemului politic american s-a prabusit, iar daca te uiti la toate filmele americane care fac referire la sistemul american se vede deziluzia creata de acest scandal. Totusi mi-a fost dat sa vad in acest film ca pana la urma un om politic nu este bun sau rau, ci este rezultatul deciziilor sale, iar Richard Nixon a fost un om politic foarte inteligent si care a avut rezultate extraordinare in politica externa, nu stiu de cea interna. Ma gandeam acum la Ion Iliescu si la implicarea sa in mineriadele din anii '90. Ma gandeam ca nu a fost condamnat deloc, desi a fost anchetat de procurorii militari. Acum, la aproape 20 de ani de la acele evenimente, nu mai vreau sa-l vad pe Ion Iliescu in inchisoare, pentru ca nu este posibil asa ceva (cati dintre generalii gasiti vinovati pentru evenimentele de la Revolutie stau acum in inchisoare ?), ci as vrea sa-l vad ca isi cere scuze si isi accepta vina. Richard Nixon a spus ca, din punct de vedere legal, nu a facut nimic rau in scandalul Watergate, dar, din punct de vedere moral, se simte vinovat. As vrea sa-l vad si pe Ion Iliescu ca spune asa ceva, pentru ca probabil in felul asta isi va mai spala din pacatele pe care le are fata de romani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu