Despre parvenitism

Un prieten din lista mea de pe Facebook a pus o farsa de-a lui Daniel Buzdugan (inca mai lucreaza in radio ?) de la Radio ZU. Era vorba de o mama foarte revoltata ca fata ei va fi obligata sa poarte uniforma scolara si nu poate sa-si etaleze toalele de mii de dolari pe care le-a cumparat din Dubai, unde a fost de sarbatori cu familia. Le puteti asculta aici (partea I) si aici (partea a II-a). Dar sa revin. In esenta, "doamna" asta spunea ca intr-un stat democratic oricine are voie sa faca ce vrea si nu intelege de ce fata ei trebuie sa se conformeze ?

De fapt, ambele farse erau o lectie despre modestie, dar care erau predate surdului. Femeia asta nu intelegea ca nu numai banii conteaza in viata, ci modul cum te comporti fata de ceilalti. Asta te face OM. Caracterul. Imi vine in minte acum o comparatie intre imbogatitii peste noapte din Romania si cei din State, care au muncit intr-adevar pentru banii lor. Cei americani erau dispusi sa-si doneze jumatate din averi pentru actiuni caritabile sau sa finanteze institutii de invatamant, pe cand cei din Romania au spus ca nu ar face asa ceva sau ca ideea e "ridicola" sau "hilara".

Revenind la autoproclamata doamna, ea nu mai intelegea de ce fata ei nu trebuie sa-si poarte ultimul iPhone 4 la scoala ca sa se dea in stamba fata de colegii ei. Uite ce mi-am cumparat. Inca o limita a nesimtirii a fost atinsa. Aici, in Vancouver, oricine vorbeste foarte prietenos cu tine, daca este foarte bogat sau daca acea persoana castiga de 7 sau 10 ori mai mult decat tine. Nu te doare gura sa spui "multumesc" sau pur si simplu sa fii amabil. Asta face o societate sa fie "suportabila" sau sa fii multumit ca traiesti in ea: modul in care fiecare stie sa se poarte fata de celalalt. Respectand demnitatea celorlalti te face pe tine sa te simti mai bine si le induci si celorlalti o stare sufleteasca de bine.

Oare cine il respecta pe Becali ca are o multime de bani si se lauda pe toate drumurile ca are milioane de euro ? Nu, nu nimeni, ci doar lingaii care spera sa ciupeasca ceva de la el. Oamenii cu coloana morala puternica nu au nici un fel de respect pentru un asemenea individ. Pacat ca acesti oameni nu isi fac opinia cunoscuta mai des sau mai tare. Neluand atitudine le dau voie acestor indivizi pe care ii detesteaza sa le conduca viata si apoi se plang ca nu traiesc bine. Totusi, in cazul "doamnei", un grup de parinti au vrut sa-i dea o lectie pe care ea nu a stiut sa o invete si la sfarsit tot ea era victima. Dar va puteti face o parere ascultand link-urile de mai sus.

Asistenta medicala in Romania vs. asistenta medicala in Canada

Cateodata cand locuiesti in alta tara nu se poate sa nu faci comparatii intre ceea ce vezi acolo si ceea ce stii de acasa. Aseara vorbeam cu sotia despre copii, despre ziua in care s-a nascut fetita noastra si despre tot ce am vazut in spital. Un lucru pe care l-am remarcat amandoi a fost ca toate asistentele din spitalul unde s-a nascut fetita noastra si, cred, din orice spital din Vancouver, era acela ca purtau adidasi, nu pantofi cu toc si aveau un machiaj foarte discret sau chiar deloc. Dar primul lucru pe care l-am remarcat a fost ceea ce purtau in picioare. De ce ? Pentru ca nu stau locului mai deloc, trebuie sa mearga tot timpul de la un pacient la altul, de la un etaj la altul si au nevoie de o incaltaminte cat mai comoda. In Romania, din cate stiu, toate asistentele pe care le-am vazut purtau pantofi cu toc. De ce ? Prefer sa nu dau cu presupusul, desi cred ca este evident.

Pana la urma cred ca tine de modul in care vrei sa-ti faci tu treaba, daca iti pasa de oamenii pentru care lucrezi si pe care esti chemat sa-i servesti, dar si de sanatatea ta. Pe termen lung, daca porti tocuri intr-un job care iti cere sa stai timp indelungat in picioare o sa ai niste dureri de spate groaznice mai tarziu. Si ca veni vorba de cum sa-ti faci treaba intr-un spital. Mai tineti minte incendiul de la maternitatea Giulesti in care au murit acei bebelusi ? Cica asistenta care avea grija de ei era tanara. Nu conteaza asta, ci faptul ca nu si-a facut datoria, nu a stat cu ei sa se asigure ca totul e bine. Cand te duci sa lucrezi undeva inveti de la cei mai vechi si uite asa se perpetueaza vechile obiceiuri.

Responsabilitate corporatista la volan

Sau cel putin asa imi place s-o numesc. Azi a venit sa ne viziteze un tip care lucreaza pentru o companie de curierat cu care colaboreaza firma unde lucrez. E un tip foarte de treaba, a fost politist in RCMP, dar acum mai lucreaza si altceva, chiar daca e la pensie. Am vazut multi oameni in varsta care lucreaza aici si care au in jur de 60-70 de ani. Cand i-am intrebat de ce fac asta la varsta asta mi-au zis ca fac asta ca sa mai faca un ban in plus. Dar asta e alta poveste.

Tipul asta a avut odata probleme cu permisul de conducere pentru ca a condus dupa ce bause o bere sau doua dupa introducerea acelei legi foarte aspre in B.C. referitoare la condusul sub influenta bauturilor alcoolice despre care am mai scris. I-a fost suspendat permisul o luna, iar ruta pe care o facea el i-a fost data altcuiva. Acum i s-a dat inapoi ruta aceasta si era foarte fericit ca lucreaza cu noi din nou. Mi-a zis ca trebuie sa foloseasca un camion ca sa faca ruta asta, asa ca trebuie sa sufle in fiola de detectare a alcoolemiei de fiecare data cand porneste camionul.

Sa nu va ganditi ca este o simpla fiola in care poate sa sufle cand vrea si nimeni nu-l controleaza. Fiola este conectata la un computer in motor care, daca detecteaza alcool in respiratia lui nu-i da voie sa porneasca motorul oricat ar intoarce cheile in contact. Ma gandeam ca ceva de genul asta ar fi foarte folositor pentru multi soferi din Romania, care conduc ca si cum ar fi stapanii drumurilor. Probabil ca firma unde lucreaza nu dorea ca alte cazuri de conducere sub influenta alcoolului sa cada in seama ei, ci in seama angajatilor si astfel sa-i poata concedia mai usor. Dar imi dau cu presupusul, dar pe de alta parte responsabilizeaza soferul care conduce camionul firmei si deci isi protejeaza si bunurile, chiar daca este asigurat. O solutie foarte practica.

Pe Cypress

Azi a fost o zi foarte frumoasa. Am zis sa nu stam in casa si sa facem o iesire cu masina. Ne-am plimbat ce ne-am plimbat pana am ajuns pe muntele Cypress. Acolo am facut niste poze pe care le puteti vedea si voi. Cei care traiesc in Vancouver stiu unde este Cypress Provincial Park.

Am prins un apus de soare foarte frumos.

In zare se vede vulcanul Baker din Statele Unite. Am mai zis si alta data, daca muntele asta se vede din Vancouver inseamna ca e foarte senin. Muntele e in Nebraska, nu in statul Washington care se invecineaza cu British Columbia.

In dreapta podului Lions Gate se vede Stanley Park.

In zare se vad muntii de pe Vancouver Island.

 

In drum spre White Rock

De fapt nu exista un oras White Rock in Metro Vancouver, ci este tot orasul Surrey. Daca te-ai duce pe site-ul Canada Post si ai cauta codul postal pentru orice adresa ti-ar da ca acolo este Surrey. Multi il numesc South Surrey. Cand am mers pe 1 ianuarie acolo la plaja, la dus am mers pe King George Highway, care trece prin tot Surrey-ul. La televizor, cand vezi ca cineva a fost impuscat sau injunghiat, de cele mai multe ori evenimente de genul asta se intampla in Surrey. Ma rog, acum sa nu credeti ca nu se pot intampla asemenea evenimente si in alte orase din Metro Vancouver, dar, cum am spus, cele mai multe se intampla acolo. Iar daca esti precaut si nu te implici in asemenea activitati nu are cum sa te afecteze. Doar daca te implici intr-o banda sau te apuci sa cresti "maricica" poti sa intri in conflict cu multi si cu legea. Stiu ca sunt si romani care cultiva "maricica".

In drum spre plaja eu conduceam masina si, bineinteles, nu aveam timp sa ma uit pe marginea soselei, dar sotia avea, stand in spate. A observat ceva foarte interesant. Toate casele pe care le-a vazut pe marginea drumului aveau garduri inalte si semne pe gard care spuneau "caine rau, nu treceti".  Si nu cred ca erau numai pe marginea strazii. Cand mi-a zis asta ne-am gandit amandoi la casele pe care le vezi in alte zone cum ar fi Burnaby, New Westminster, Vancouver, West Vancouver, North Vancouver, Delta care nu au garduri deloc. Daca se intampla sa vezi un gard la casa cuiva este din cauza ca acea persoana doreste mai multe intimitate, dar nu ca sa se pazeasca de infractori. Cum am vazut in New Westminster, garduri de vegetatie sau "garduri vii". Totusi orice casa din Metro Vancouver are instalat un sistem de alarma. Daca nu ai, atunci fa bine sa-ti pui unul. In Delta, am vazut case cu garajul deschis, de unde poti intra in casa si nu era nimeni acasa. Semn ca proprietarii nu se tem ca cineva le-ar putea intra in casa.

Cand vezi asemenea garduri in Surrey si stii care este situatia in alte zone iti dai seama ca este o problema cu criminalitatea in zona respectiva. Un coleg de la firma mea, care lucreaza ca agent de paza spunea, mai in gluma mai in serios, ca de Anul Nou au fost impuscaturi sau injunghieri in Surrey, acolo unde locuieste el. Zona de care vorbesc eu este de fapt North Surrey, acolo unde se termina si linia de SkyTrain, la statia King George. White Rock sau South Surrey este mult mai linistita. Casele de acolo nu aveau garduri inalte, iar cele care aveau se vedea de la o posta ca sunt de oameni bogati. Aratau foarte bine vazute de afara.

Imbratisati viata - purtati centura de siguranta

E de bun-simt sa-ti pui centura de siguranta cand conduci sau cand esti intr-o masina.

Blocuri de locuinte - comparatie

Stateam acum cu o cutie de Pepsi in fata (da, unii o sa zica ca era de fapt altceva, dar asta-i adevarul) si ma gandeam la conditiile de locuit in Romania si cele din Canada. Nu, nu o sa zic niciodata ca cele din Romania sunt execrabile, pentru ca orice apartament de bun-simt din Romania arata civilizat, mai ales dupa ce o multime de oameni si-au instalat centrale de apartament.

Totusi, o problema foarte des intalnita in Romania este lipsa locurilor de parcare. Oriunde te duci in Romania e bataie pe locurile de parcare. Tin minte ca atunci cand plecam undeva cu masina si ne intorceam ne rugam sa nu ne fi ocupat nimeni locul de parcare. De multe ori aveam noroc sa gasim locul nostru liber. Cand am ajuns in Canada am vazut ca oricat de vechi si de prapadit e blocul are parcare pentru fiecare apartament. Ba chiar doua parcari unele, una afara si alta subterana. Locul de parcare e platit, daca stai in chirie. Daca ai cumparat apartamentul, probabil e in pretul apartamentului. Nu stiu cum sta cu apartamentele aflate in proprietate personala. Cand o sa avem si noi o sa va spun.

Blocul in care stam noi a fost construit, cred eu, prin anii '60-'70, adica cam tot atunci cand au fost construite foarte multe blocuri in Romania. Blocul nostru are o parcare subterana si una afara. Locul de parcare e $20/luna in parcarea subterana si $15/luna in parcarea de afara. Pretul nu este inclus in chirie, ci este separat. Am mai spus, si o s-o mai repet, Canada nu este lapte si miere, dar din multe puncte de vedere e mult mai bine organizata decat Romania. Adica de ce nu se puteau construi si in Romania blocuri decente cu parcari proprii pentru fiecare apartament ? Ah. Am uitat sa va spun ca multe blocuri noi, cel putin de aici din Vancouver au si locuri pentru oaspeti. Adica cei care vin in vizita la tine pot sa-si parcheze masina in parcarea blocului fara sa ocupe locul unui locatar din bloc.

Inainte sa plecam din Romania tin minte ca erau niste proiecte de constructie de locuinte in Bucuresti care urmau sa fie prevazute si cu parcari. Asemenea blocuri urmau sa fie construite ca o solutie la criza de parcari din Bucuresti. O initiativa laudabila, dar ma intreb cati isi puteau permite sa cumpere un asemenea apartament ? Un alt aspect al parcarilor ar fi acela ca foarte multe dintre ele sunt platite, mai ales acolo unde traficul este foarte mare, cum ar fi in Vancouver, Burnaby sau New Westminster. Sunt si foarte atent supravegheate. Unele dintre ele non-stop. Odata am luat o amenda in noaptea cand s-a nascut fetita mea, dar am reusit sa-i conving s-o anuleze pentru ca le-am spus ca era o situatie de urgenta. Amenda mi-a fost data pe la ora 1 noaptea. Ieri, cand am fost la plaja in White Rock, erau numai parcari gratuite in locul unde am lasat masina.

In Romania, in orice oras te-ai fi dus era o batalie imensa pe locurile de parcare din fata oricarui bloc de locuinte. Ba te trezeai cu parbrizul spart, buza sparta, portiera zgariata cu cheia daca erai in vizita la cineva. Ceva trebuia sa se intample. Starea asta de conflict latent este una din cauzele stresului cotidian care-i face pe oameni irascibili, pusi pe cearta tot timpul. Apoi se intreaba de unde vin problemele lor. Toti dau vina pe clasa politica, care de fapt nu e o clasa politica, ci doar o adunatura de oameni care cred ca stiu cum se conduce o tara. Ma rog, majoritatea lor, pentru ca sunt si profesioniti pe acolo. Dar sunt prea putini.

1 ianuarie 2011

Azi am zis sa nu stam in casa si sa facem o iesire cu masina. Am zis sa mergem in White Rock, un oras din Metro Vancouver care este aproape de granita cu SUA. Erau o multime de oameni pe plaja si am avut norocul sa fie o zi foarte frumoasa si am facut si niste poze, cred eu, foarte frumoase. Golful se numeste Boundary Bay. Era acolo si un tip care se bagase in apa ca sa-si faca portia sa de inot pentru 1 ianuarie. Asa se face aici prin Canada de Anul Nou. O multime de oameni se duc in diverse locuri si se arunca in apa rece. Stau un minut si vin inapoi. In Prince George, de exemplu, oamenii trebuiau sa se inscrie, sa plateasca, iar banii erau stransi in scopuri caritabile.

Tot o imagine dinspre sud. Soarele era foarte frumos.

In zare se vad muntii din State. Cum am zis, eram foarte aproape de granita.

In zare se vad muntii dinspre nord, blocurile inalte sunt din North Vancouver.

Ajunul Anului Nou

Este aproape ora 7 seara acum cand scriu postarea asta. Inca nu a venit Anul Nou aici, in Vancouver. De fapt, British Columbia si coasta de vest a Americii de Nord, in general, sunt printre ultimele locuri de pe glob unde vine Anul Nou. In Romania este deja ora 5 dimineata in ziua de 1 ianuarie 2011. La Multi Ani tuturor celor din Romania, dar si din alte parti. Noi mai avem de asteptat 5 ore pana la cumpana dintre ani. Asa ca bucurati-va de Noul An si sa aveti parte numai de bucurii, sanatate si impliniri.

Pentru noi a fost cel mai frumos an dintre toate, chiar daca au fost si multe incercari, dar pana la urma am trecut peste ele si vom intampina optimisti anul 2011.

Ce parere aveti despre asta ?

As vrea sa stiu parerile voastre despre articolul asta. A fost publicat pe site-ul Smartwoman.hotnews.ro. Postati-va, va rog, comentariile.

"Am plecat din Romania in 2001, cu furia ignoranta a tanarului care vrea sa lase totul in urma pentru a-si croi singur viitorul. Am plecat printr-una din metodele clasice ale acelor vremuri: continuarea studiilor universitare. Am terminat mai intai un master (DEA) la una dintre universitatile medii din Franta, apoi am terminat un doctorat la o universitate prestigioasa din aceeasi tara. Am muncit inca din primul meu an de Franta - putin si rau platit pe durata studiilor, mult si bine platit dupa obtinerea ultimei diplome universitare. Si m-am intors in Romania in urma cu aproape un an.

Cand le-am facut cunoscuta decizia de a ma intoarce in Romania, prietenii mei s-au impartit in doua tabere : cei ramasi in tara au luat nota cu stupoare si m-au sfatuit sa nu ma intorc, pe cand majoritatea celor emigrati mi-au zis ca au incredere in alegerea mea. Motivele pentru care m-am intors sunt multe si complexe, iar decizia am luat-o dupa o analiza atenta. Insa printre acele motive nu se numara nici insuccesul si nici inadaptarea la societatea franceza. Cum am ajuns sa-mi pun problema intoarcerii? Treptat, punand bine in cumpana faptele si renuntand la prejudecati.

Din 2001 pana in iunie 2005, ori de cate ori mi-am intors privirea auzind voci necunoscute vorbind romana pe strada, am vazut doar cersetori. Apoi a urmat acea seara de iunie 2005 cand eram pe o straduta pietonala din orasul vechi si am auzit vorba romaneasca langa mine. Nu voi uita niciodata cum m-am oprit in drum ca sa ma uit dupa acel cuplu de tineri turisti romani care se plimbau privind cu ochii larg deschisi cladirile medievale si lumea iesita la promenada. Am stiut dupa privirea lor ca sunt proaspat veniti din Romania si ca era prima lor iesire in occident: si eu am privit la inceput lumea vestica cu acelasi amestec de mirare si de admiratie, iar acel tip de privire era comun tuturor celor ce ajungeau pentru prima data in vest. In acea vreme locuiam pe Valea Loirei, care din mai pana in septembrie e invadata de turisti, dar romani nu am mai vazut pana in acea seara de iunie 2005 si mi s-a parut atat de ciudat sa-i vad incat m-am oprit locului.

In 2006 am vazut cativa turisti romani atat pe Valea Loirei si pe Coasta de Azur unde tocmai ma mutasem, cat si la Amsterdam si la Berlin; in plus am trait si socul de a descoperi in Franta informatii turistice in limba romana. Pe drept cuvant a fost un soc: intre 2001 si 2005 vizitasem majoritatea castelelor dintre Orleans si Nantes, dar nici macar unul dintre ele nu avea pliante in romana (pliantele in ceha, poloneza si maghiara aparusera prin 2003). Astfel, in 2006 am inceput sa ma obisnuiesc cu ideea ca pe lumea asta exista si turisti romani. In 2007, turistii romani pe care i-am intalnit prin Europa au fost mai numerosi decat in anul precedent, in 2008 au fost si mai numerosi, iar in 2009, in ciuda crizei, turistii romani au fost mai multi ca oricand iar prezenta lor era deja privita ca normala. In plus, daca pana prin 2005-2006 ii puteam recunoaste pe romani de la o posta pe strazi sau prin salile de asteptare ale vreunui aeroport, mai nou ii recunosc doar cand ii aud vorbind - exceptie fac in continuare cersetorii si muncitorii sezonieri care traiesc in vest in grupuri compacte si inchise. Cert e ca din 2001 romanii si-au schimbat in bine felul de a se imbraca, de a umbla, de a gesticula si de a vorbi in spatiul public. Toate acestea par a fi semne mici, insa, fiind naturale, indica schimbari mari.

Aparitia turistilor romani a fost un prim semn ca tara se schimba, drept care m-am hotarat sa petrec 3 saptamani in Romania in vara lui ’07. Din 2001 pana in 2007 ma intorsesem in tara de 4 ori, intotdeauna iarna pentru doar o saptamana in care abia apucam sa-mi vad o parte din familie si sa chefuiesc o data cu cativa prieteni. In vara lui 2007 am batut Ardealul de la Oradea la Brasov si de la Bistrita la Deva. Ardealul pe care-l cunosteam foarte bine din timpul studentiei mele autostopiste clujene se schimbase profund: multe drumuri nationale erau in stare impecabila, in unele judete drumurile judetene erau in stare cel putin la fel de buna ca drumurile departamentale din Franta avand in plus avantajul de a fi mai late decat cele din Franta, iar santierele de reparatii rutiere se gaseau la tot pasul. Orasele nu mai erau aceleasi: se renovasera multe cladiri in majoritatea oraselor mari, se renova linia de tramvai si parcul central din Oradea, se schimba fata Clujului, Sibiul era de nerecunoscut, Brasovul istoric devenise o bijuterie, Bistrita si Alba erau in santier. Oamenii m-au surprins cel mai mult: in doar 3-4 ani romanii isi schimbasera masinile (si felul de a conduce), garderoba si obiceiurile alimentare: restaurantele se inzecisera (ca masinile) si erau pline la amiaza si seara (cand am plecat eu, mai nimeni nu-si permitea sa manance in oras, iar in iarna lui 2005 Clujul nu era inca foarte diferit de cum il stiam eu din anii ’90).

Schimbarile care sareau in ochi m-au incurajat sa ma interesez de starea romaneasca a domeniului meu profesional. Stiam ca salariile sunt mici, dar stiam si ca in Romania raman in continuare foarte multe de facut, ceea ce prezenta perspective bune. Surpriza a fost sa constat ca, in ciuda crizei si a unor usoare dezavantaje pe termen scurt, perspectivele pe termen mediu si lung erau mai bune in Romania decat in Franta sau in celelalte 3 tari vestice in care facusem stagii sau lucrasem pe anumite proiecte. Din punct de vedere financiar, venitul meu nominal actual e mai mic decat venitul pe care-l aveam anul trecut in Franta, insa compenseaza faptul ca impozitul pe care-l platesc aici e cu mult mai mic, ca am o putere de cumparare superioara si ca pe termen mediu si lung prevad o crestere a veniturilor mult mai accelerata aici decat in Franta. In ce priveste produsele de pe piata, e adevarat ca gama produselor de calitate medie e mai restransa si mai putin variata decat in vest, insa aceasta diferenta se estompeaza la restul produselor. Consumatorul din mine nu a suferit deloc de cand m-am intors. Surprizele placute au fost numeroase: administratia locala nu functioneaza mai greoi decat administratia franceza, nu m-am confruntat cu coruptia la nivel mare, zambetul si politetea mea dezarmeaza si faciliteaza relatiile cu aceeasi eficacitete aici ca dincolo.

Am avut si experiente neplacute, la care ma asteptam mai mult sau mai putin: profesionistii sunt rari in orce domeniu profesional (mi-am renovat locuinta si am avut mari dificultati in a gasi mesteri buni; am contactat mai multi instalatori si cu primii 2 am intrerupt negocierile cand mi-au spus ca nu-mi vor da chitanta; am vizitat 4 dentisti pana am gasit unul care sa-mi convina; principala dificultate cu care ma confrunt in domeniul meu profesional este ca nu gasesc destui oameni bine pregatiti, responsabili si cu initiativa, iar profesionistii care exista sunt atat de solicitati incat cu greu ajungi la ei; viata publica e incomodata de ignoranta si de lipsa spiritului civic: in mediul rural si la agentii economici de cartier sunt nevoit sa cer bon fiscal in 7-8 cazuri din 10; spatiul public urban e mai curat decat acum 10 ani, insa in rural se vede clar ca oamenii nu stiu ce sa faca cu atatea ambalaje; cam peste tot oamenii sunt foarte suspiciosi, ceea ce ingreuneaza stabilirea unor raporturi sociale comode si favorizeaza agresivitatea muta.

Cea mai neplacuta surpriza a fost sa constat amploarea isteriei colective din acest moment: aproape orice detaliu negativ e exacerbat si aproape orice fapt necunoscut in mod direct e interpretat in cheie negativa. Dau un singur exemplu: starea drumurilor pe vreme de iarna si felul in care e perceputa de majoritatea oamenilor. Spun de la bun inceput ca iarna drumurile noastre sunt mai bine intretinute decat erau in urma cu 10 ani si sunt cu mult mai usor practicabile decat drumurile publice din tari precum Franta, Elvetia sau Germania. Perioada 5-15 ian. 2009 a fost penultima data in care regiuni intinse din Franta au fost paralizate de 5-7 cm de zapada care, in cel mai bun caz, a fost data la o parte de pe drumurile nationale (dar nu si de pe cele departamentale sau de pe cele comunale): transportul public a fost blocat, iar absentele functionarilor au atins noi culmi din cauza riscului de accidente. Cu toate ca au revolta in sange, francezii au cartit putin in fata lipsei de reactie a autoritatilor, apoi fiecare a luat situatia pe cont propriu. Majoritatea drumurilor elvetiene nu sunt la fel de bine deszapezite ca drumurile romanesti; in schimb, nu cred ca exista vreun elvetian care sa ruleze fara cauciucuri de iarna din noiembrie pana in martie sau care sa nu aiba lanturile pregatite. In fine, unele land-uri germane au renuntat la deszapezirea drumurilor publice secundare pentru a nu afecta natura si ii incurajeaza pe nemti sa-si rareasca deplasarile. La noi, cu toate ca in medie iarna se circula mai bine decat in oricare dintre aceste tari, majoritatea soferilor sunt isterizati ca nu pot goni pe asfalt ca intr-o zi insorita de vara. In plus, mass-media transmite informatiile rutiere pe un ton alarmist, la limita catastrofei, ceea ce intareste convingerea celor ce au condus iarna exclusiv pe drumurile publice romanesti ca traiesc in cea mai rea tara posibila.

Daca dumneavoastra va simtiti mai implinit(a) dincolo, cu atat mai bine pentru dumneavoastra. Insa generalizand o stare psihologica, economica si sociala care va este proprie, nu faceti decat sa acordati tot meritul reusitei dumneavoastra societatii care v-a adoptat, sa dati vina pentru nereusitele anterioare pe societatea din care ati plecat si sa contribuiti in mod inutil la exacerbarea isteriei actuale din societatea romaneasca. Cu alte cuvinte ati pastrat nealterata “aura sociala” specifica majoritatii indivizilor din societatea de care vi s-a acrit si de care ati fugit cu bucurie."