24 ianuarie

Mai inainte Ana mi-a dat un telefon sa-mi readuca aminte de 24 ianuarie 1859. Incepi sa uiti daca nu esti in mijlocul acelor evenimente. Dar imi aduc aminte cum trebuia sa particip la evenimente sforaitoare pline de "patriotism", in care sa sarbatorim aniversarea Unirii lui Alexandru Ioan Cuza. Nu stiu daca am mai vorbit pana acum despre patriotism. Sentimentul asta este vazut de multi romani ca un sentiment trist, in care trebuie sa plangi pentru tara ta, cand de fapt trebuie sa fie un sentiment de bucurie si de mandrie, dar nu o mandrie de genul Vadim sau Becali care si-o striga pe toate drumurile si de fapt e numai gura de ei, pentru ca vor sa stranga voturi, ci una interioara. Adica o constientizare a ceea ce esti tu ca roman si ca persoana si apoi ce reprezinti tu ca popor, ca natiune.

Am ajuns la concluzia ca a fi patriot inseamna intr-adevar sa-ti iubesti tara, dar nu numai iubirea "meleagurilor", a naturii, ci si a oamenilor (chiar daca ei nu vad asta). Si cand ma refer la iubirea oamenilor, ma refer la dorinta fiecaruia de a face ceva pentru ca lucrurile sa mearga inainte, deoarece toti se plang ca tara se duce la vale de 20 de ani incoace. Zilele trecute citeam cateva din postarile mele mai vechi si am vazut ce am scris despre inundatiile de pe Vancouver Island. E ceva extraordinar sa vezi ca oamenii vor sa faca lucrurile singuri, ca nu asteapta ajutor de la guvern, de genul "para malaiata". In Romania cand se intampla asa ceva oamenii, in loc sa inceapa sa se ajute imediat unii pe altii, incep sa planga si sa se vaiete ca i-a lovit Dumnezeu si se uita la casa lor plina de apa pana vine armata si guvernul sa le scoata apa din casa. Iar asta e doar un singur exemplu al atitudinii romanilor in fata unui dezastru. Solutia, cred eu, este in schimbarea atitudinii fata de tine, ca individ, si fata de ceilalti, adica atunci cand ajuti pe cineva sa-l ajuti cu toata inima, nu ca si cum ti-ai rupe de la gura si iti pare apoi rau ca i-ai dat o mana de ajutor.