duminică, 10 ianuarie 2010

Marea Recesiune

Cam asa incepe sa se numeasca perioada pe care am trait-o in 2009 si pe care unii inca o mai traiesc din punct de vedere economic. Totusi este cea mai mare recesiune economica de la Marea Criza Economica sau Marea Depresiune din anii '30. De notat ca exista diferente intre recesiune si depresiune. Depresiunea este mult mai grava decat recesiunea prin amploare si perioada de desfasurare. Pana acum marile guverne lumii au luat masuri foarte severe pentru a nu se ajunge din nou in situatia din anii '30. Unul din merite il are si Ben Bernanke, presedintele Rezervei Federale americane, care a fost declarat de revista Time drept cea mai importanta personalitate a anului 2009. Marele sau atu a fost ca este un specialist in studiul Marii Crize Economice si a dorit foarte mult ca situatia de atunci sa nu se mai repete, aducand chiar dobanda de referinta la 0%.

Revenind, vreau sa spun ca aici guvernul canadian, prin ministrul sau de finante, Jim Flaherty, se gandeste deja la masuri de prevenire pe viitor a unor asemenea blocaje financiare. Multi canadieni traiesc pe credit, mai ales carduri de credit, creandu-si datorii foarte mari. Mai pe romaneste se intind mai mult decat le permite plapuma. Personal, tot timpul am gandit ca trebuie sa fii prudent din punct de vedere financiar, dar nu intotdeauna. E bine sa vezi si oportunitatile care iti pot mari venitul. Daca joci la bursa, de exemplu. Poate o sa dezvolt alta data subiectul asta, daca nu l-am abordat pana acum. Ei bine, o fundatie cu profil educational se gandeste cum sa introduca educatia financiara in programa scolara pentru elevii din clasele 4 -12, pentru ca acestia sa nu mai faca greselile financiare ale parintilor care se intind pe doua decenii. Unul din reprezentantii acestei fundatii spunea ca mentalitatea s-a schimbat de-a lungul anilor de la "Imi pot permite ?" la "Imi pot permite platile ?". Un sondaj arata ca 60% din "baby boomers", adica oamenii nascuti in anii '50-'60, isi sprijina financiar copiii lor adulti. Adica e destul de grav ca oameni ajunsi la varsta de 30 ani, care au copii la randul lor, au nevoie de ajutorul parintilor pentru a-si putea achita datoriile catre banci sau companiile de carduri de credit.

3 comentarii:

  1. Hallo Sergiu,

    Eu väd cä Tu ai un total alt Ungi de Vedere ce priveste Personalitätile alea douä care le numesti Tu aicia.
    Eu zic cä Ben Shalom Bernanke este un excroc de Stil mare si datoritä lui s-a ajuns la Miseria asta.
    El la sfätuit pe Bill Clinton si a aranjat in spatele Tribunei realizarea Aktului " Glass-Steagall Act II "In 12 November 1999 a semnat Bill Clinton acest Document.
    Prin asat a dat el minä liberä la Bäncile americane sä sepculeze färä limitä si färä sigurantä.

    Finanzminister al vostru si toti altii de pe Lume au fost deja in 2005 avertizati de Ökonomisti ce vine ,si nu s-a fäcut nimic...
    Acuma toti strigä in Gura mare " noi nu am stiut nimic si nu am putut sä presimtim" Fals... Eu nu au stiut pentru cä nu isi inteleg Meseria ( nui de Mirare , sint numai Politicieni si nu Ökonomisten ) sau nu ascultä de Oameni care inteleg ceva din Thema asta.
    Aicia in germania cel putin sa-u pus multi Ökonomisti impreunä si au avertizat Conducerea de ce vine . Nimeni nu a reaktionat.
    Dacä ar fii reaktionat nu ar fii venit Criza asta.
    Clar a inceput totul in America , da si celelalte Täri au preluat Modelul...
    Salut

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai dreptate cand spui ca totul a inceput in America, pentru ca aici inca mai exista acea mentalitate a capitalismului salbatic, desi nu mai este atat de dezlantuit ca la inceputul sec. 20, dar oamenii de afaceri de aici au o oroare imensa de reglementare, pentru ca, spun ei, aduce a comunism.

    Nu stiu cat de profunda a fost recesiunea in Germania, dar in Canada nu s-a resimtit la fel de tare ca in state, pentru ca sistemul bancar de aici e mult mai bine reglementat decat in State.

    In 1999, Ben Bernanke nu era presedintele Rezervei Federale, ci Alan Greenspan. Poate te referi la el. Criza asiatica din 2005 nu are legatura cu asta. Nu cred ca a avut la baza caderea pietei imobiliare. Criza din State a avut loc pentru ca bancile au acordat credite ipotecare si oamenilor care nu prezentau garantii puternice ca isi pot achita ratele la banci. Firmele care au dat faliment, precum Lehman Brothers activau in domeniul imobiliar.

    RăspundețiȘtergere
  3. O sa treaca si criza asta si o sa fie bine din nou pentru toata lumea.
    Succes la toti romanii din intreaga lume.

    RăspundețiȘtergere