miercuri, 15 septembrie 2010

Simplitate si eficienta

Sau cel putin asa vad eu situatia asta. De cand suntem aici m-a uimit in mod placut usurinta cu care poti sa iei legatura cu autoritatile si poti sa platesti sau sa primesti niste bani de la guvern. Precum si alte aspecte, precum cel despre care vreau sa scriu eu acum. Recent am devenit parinti, avem o fetita foarte frumoasa. O scumpica de iti vine sa o mananci nu alta. Dar nu vreau sa scriu despre imensa bucurie si responsabilitate de a fi parinte, ci de un alt aspect. La inceput voiam sa scriu despre viata noastra de zi cu zi, dar apoi ne-am gandit ca nu e bine sa stie fiecare de borsul nostru, asa cum nici noi nu stim de al altora.

Cand Ana a iesit din spital ne-au dat un plic in care erau brosurici si un DVD despre cresterea copilului. DVD-ul se numeste "Cum sa intelegi plansul copilului tau". Inca nu l-am vazut, dar o sa-l vedem. Tot in plicul ala era o brosurica cu un formular inauntru in care trebuia sa punem datele copilului, adica nume, data de nastere, doctorul care a asistat la nastere, ora la care s-a nascut, spitalul, orasul, provincia si tara si care trebuia trimis in termen de 30 de zile de la data nasterii copilului la Vital Statistics Agency, care se ocupa cu inregistrarea nou-nascutilor, deceselor si casatoriilor. Un aspect foarte important este ca mama era aceea care trebuia sa completeze formularul asta si nu tatal. Ana vorbise recent cu o prietena de-a noastra care a nascut recent cel de-al doilea copil si care i-a spus ca si ea a fost foarte revoltata cand a vazut pe certificatul de nastere ca numele ei era cu numele de fata si nu cu numele de casatorie. Cand le-a dat telefon celor de la guvern acestia i-au spus ca daca e sa se marite din nou sa nu existe nici o confuzie legata de numele mamei copilului. Foarte ciudata situatia si care merita analizata, poate, in alta postare.

Dupa ce am completat datele fetitei, le-am completat pe ale noastre. Apoi, pe spatele formularului, am bifat alte casute pentru CareCard-ul fetitei, SIN-ul ei (adica CNP-ul in Romania) si un ajutor de la guvern pe care il primeste orice copil. Parca Universal Child Care Benefit sau ceva de genul. Daca, din intamplare, dar rar se intampla asta, nu ti se da formularul de la spital, poti sa-l ceri de la ei sau te duci pe site-ul Vital Statistics Agency, de unde poti sa comanzi formularul on-line si iti vine acasa fara sa te duci la un ghiseu unde sa stai la o coada. De tinut minte ca ce scriu eu aici este valabil pentru British Columbia, dar pe Google am vazut ca fiecare provincie are propria agentie pentru "statistici vitale". In partea de jos a formularului era un alt formular in care era stipulata modalitatea de plata pentru certificatul de nastere. Poti sa le trimiti un cec sau platesti de pe cardul de credit. Daca platesti cu cec, pur si simplu pui cecul completat in plicul cu formularul, iar daca platesti de pe cardul de credit, atunci trebuie sa le dai numarul cardului de credit, numele care apare pe card si data expirarii. De asemenea poti comanda oricate certificate de nastere doresti. Pretul unui certificat de nastere este $27, iar noi am comandat doua. Ne-am gandit ca daca e sa aplicam pentru cetatenia romana a fetitei, iar ambasada sau vreo autoritate din Romania o sa ceara certificatul in original, atunci macar sa mai avem unul in caz de ceva. Nu se stie niciodata.

Cand aplici pentru certificatul de nastere al copilului ai doua optiuni: una in care sa ti se dea un certificat numai cu informatiile copilului sau alta in care sa fie si informatiile parintilor. Poti sa mai comanzi niste certificate comemorative, care sunt foarte frumos desenate, poti spune ca sunt tablouri si pe care poti sa i-l faci cadou copilului la ziua lui, dar care nu au nici o valoare legala. Un certificat dintr-asta costa $50. Cum am spus, foarte interesant si eficient, cred eu, modul in care iti rezolvi niste chestiuni legate de inregistrarea copilului, de exemplu.

6 comentarii:

  1. In Ro eu ca mama nu am nici un drept in fata autoritatilor . Am incercat sa rezolv ceva-legat de alocatie- la Directia Protectie Sociala si dreptul familiei ,iar 'd-na' de la ghiseu pe un ton foarte deranjat m-a intrebat cine sunt si ce vreau . -Pai sunt mama copiului ,si ... Nu se poate,trebuie tatal sau tutorele legal sa vina ...sau mergeti la notar sa va dea sotul declaratie ca sunteti mama si puteti sa va ocupati de problemele legate de copil...
    Asa ca sa nu vorbim ,ca si aici e o nebunie ,pana la urma mama e doar un 'portal' pentru lumea asta fara nici un drept ????

    Numai bine,
    Sonia

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai putea sa ma lamuresti te rog in legatura cu ultima fraza: "Asa ca sa nu vorbim ,ca si aici e o nebunie ,pana la urma mama e doar un 'portal' pentru lumea asta fara nici un drept ????". Nu am inteles ce ai vrut sa spui.

    RăspundețiȘtergere
  3. Hei,dar nici nu am stiut ca ati devenit parinti......Sa va traiasca fetita si sa aveti numai noroc si multa sanatate!!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumim foarte mult Judy. Suntem foarte fericiti de cand este cu noi.

    RăspundețiȘtergere
  5. Felicitări! Bravo! Să vă trăiască şi să vă bucuraţi de ea!

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumim mult Gilbert. Intr-adevar, suntem foarte fericiti cu ea.

    RăspundețiȘtergere