Reglementarile privind vanzarea si cumpararea de masini, precum si asigurarea masinii difera de la o provincie la alta. Aici, in B.C., singura institutie care se ocupa de asta este ICBC sau Insurance Corporation of British Columbia. Au mai multe tipuri de asigurari pe care le poti cumpara de la orice firma de asigurari, dar nu conteaza unde te duci, cumperi polita de asigurare la acelasi pret. In alte provincii poti sa te duci la diverse firme de asigurari si compari preturile si o iei pe cea mai ieftina, bineinteles. De la ICBC poti sa cumperi diferite tipuri de asigurari: pentru folosirea masinii in timpul liber (leisure) sau daca te duci la servici cu ea.
Cand am cumparat asigurarea pentru masina, leisure, pentru ca autobuzul ma lasa in fata firmei, am intrebat daca am voie sa folosesc masina la servici si agentul acela de asigurari mi-a zis ca la asigurarea pe care am cumparat-o am voie sa ma duc de sase ori pe luna la servici cu masina. Azi m-am dus la o tipa din cladirea unde lucrez si care lucreaza la o firma care a deschis un birou de asigurari ca sa le fie mai la indemana angajatilor sa-si faca asigurari. Am intrebat-o daca pot sa-mi reduc cuantumul asigurarii pentru ca eu eram asigurat total si plateam cam $220 pe luna. Ea imi spune ca de fapt tipul care mi-a facut asigurarea mi-a dat acoperire totala si de aia platesc asa de mult. Mi-a zis ca pot sa-mi reduc prima de asigurare daca scot responsabilitatea mea in caz ca lovesc eu pe cineva, in cazul asta o sa trebuiasca sa le dau celor de la ICBC $300 cand se produce accidentul si ei se ocupa de restul. In plus, sta in puterea mea sa am grija cum conduc, mai ales daca ma mentin la o distanta rezonabila de soferul din fata mea. Am pastrat acoperirea in caz de incendiu, vandalism, furt pentru ca astea nu le poti controla si am ajuns cam pe la $160 si ceva pe luna, estimat. Deci tot e bine sa economisesc $60.
De curiozitate, am intrebat-o cum pot cei de la ICBC sa verifice daca tu iti iei masina la servici si ai asigurare de timp liber (leisure). Mi-a zis ca pot. Te suna la servici, suna vecini, stau si ei la panda, adica fac inspectii dintr-astea inopinate si cand te-au prins, daca o sa ai un accident in viitor, nu te acopera. Deci e mai bine sa platesti $20 in plus pe luna si esti acoperit si poti lua masina la servici. In Canada, in schimb, nu platesti taxa de proprietate asupra masinii la primarie ca in Romania, ci doar asigurarea masinii. Si nu e putin.
Interesant şi bun de reţinut. Deocamdată sunt mulţumit de asigurarea pe care o am la maşină, dar asta nu va ţine o veşnicie ;)
RăspundețiȘtergere