De ce emigram in Canada ?

De la inceput vreau sa spun ca emigrarea intr-o tara poate fi temporara sau definitiva. Daca te duci sa traiesti intr-o tara timp de cativa ani si apoi vii inapoi tot emigrare se cheama. Ieri am fost la un curs pe care il fac de cateva saptamani bune. Acolo am intrat in vorba cu o tipa care avea accent est-european, am crezut ca e din Romania, dar mi-a zis ca e din Rusia, din Vladivostok. Venise de un an si jumatate cu sotul si cu baietelul ei de 8 ani. Am intrebat-o de ce a venit in Canada. Ea mi-a zis ca ar putea sa ma intrebe acelasi lucru pe mine. Amandoi plecasem din cauza situatiei din tara. Nu mai intru in detalii cum era si este in continuare situatia din Romania. O stiu toti cei care citesc postarea asta. Se pare ca la fel este si in Rusia, chiar mai rau.

Ea venise prin Coreea de Sud, apoi prin Japonia si apoi a ajuns in Vancouver. M-am gandit apoi la o comparatie intre motivele de emigrare ale unui vest-european si ale unui est-european. Vest-europenii vin in Canada pentru un an sau mai multi (daca se casatoresc cu un cetatean canadian, cum stiu din cateva cazuri), doar ca sa aiba o alta experienta de viata. Ei nu vin pentru ca se plang de coruptia din tara, de institutiile statului care nu-si fac treaba. Nu. Ei vin pentru a cunoaste locuri si oameni noi. Est-europenii, ca mine, vin in Canada pentru ca situatia din tarile lor pare ca nu se va mai imbunatati niciodata, ca lucrurile vor stagna mult timp si vor ajunge la pensie si nici o schimbare palpabila nu o sa aiba loc. Mai stie altcineva alte motive ? Lasati-le intr-un comentariu.

Una din cauzele diferentei acesteia de mentalitate si de motive este sistemul comunist care a fost in estul Europei si a mentalitatii care a ramas dupa aceea si sistemul capitalist care a dezvoltat in fiecare din vestul Europei simtul responsabilitatii si al corectitudinii. Poate ca cineva o sa se intrebe ce treaba are comunismul cu ce este in tara acum. Pai are. Majoritatea politicienilor sunt fosti comunisti. Partea mai trista este ca si astia tineri invata de la cei batrani aceleasi obiceiuri. As mai face si alta comparatie. Ganditi-va la mentalul colectiv ca la un zid, iar in zidul asta sunt batute o multime de cuie, care reprezinta mentalitatea comunista. A venit Revolutia din 1989 si a scos cuiele din zidul asta, dar au ramas gaurile. O sa treaca mult timp pana gaurile astea nu o sa se mai vada deloc. Trebuie multe straturi de mortar ca sa nu se mai faca simtite. De aceea conteaza si acum impactul comunismului asupra situatiei din multe tari din estul Europei, desi, la prima vedere, nu e evident.

Copii privati de afectiunea parintilor

Am gasit acest articol foarte interesant pe Deutsche Welle. Va las si pe voi sa-l cititi si sa reflectati. Personal cred ca este un articol foarte realist.

"În ultimii ani, peste trei milioane de români lucrează în străinătate. În urma lor au rămas în ţară 300.000 de copii, în grija rudelor sau în cel mai bun caz doar cu unul dintre părinţi.


Cei mai mulţi dintre aceşti copii au între doi şi şase ani, adică exact vîrsta la care au cea mai mare nevoie de afectivitate din partea părinţilor. Nu e greu de imaginat că mulţi dintre copiii celor plecaţi la muncă în afara ţării au trecut şi trec prin traume emoţionale ce pot avea urmări dramatice în evoluţia lor psihică.

Legea din România îi obligă pe părinţi să declare autorităţilor locale în grija cui îşi lasă copiii pe perioada absenţei lor din ţară. Însă conform unor statistici realizate de organizaţii nonguvernamentale doar 7% dintre ei au făcut aceste declaraţii, astfel că cei mai mulţi dintre copiii rămaşi acasă nu au un tutore legal.

Unicef anunţa în urmă cu cîteva luni că o treime din copiii lăsaţi în grija rudelor sînt depresivi. Presa a relatat în ultimii ani şi despre mai multe cazuri de sinucideri.

Situaţia e complicată şi dramatică în aceeaşi măsură. În România - şi cu precădere în Moldova, regiunea cea mai săracă, şi nu de azi, de ieri - sînt numeroase familii care nu îşi mai pot asigura existenţa. Părinţii şi-au găsit de muncă în afara ţării, în special în ţări precum Italia sau Spania. Primul şi cel mai important preţ pe care şi-au asumat să îl plătească este privarea copiilor lor de "cei şapte ani de-acasă".

Dar şi-au asumat ei oare, în cunoştinţă de cauză, acest preţ teribil? Cîţi dintre românii plecaţi au consultat măcar un psiholog pentru a afla la ce riscuri îşi expun copiii, care vor resimţi absenţa îndelungată a părinţilor ca pe un abandon? Apoi: cîţi dintre părinţi au apelat la un psiholog care să facă şedinţe periodice cu copiii lor lăsaţi în grija rudelor de acasă?

Răspunsul nu e greu de bănuit, dacă ne gîndim la gradul de educaţie al celor care au plecat din sate sau din oraşele de provincie să cîştige o pîine mai bună în afara ţării. Mentalitatea că unui copil îi trebuie să aibă ce mînca, ce îmbrăca şi un loc în care să doarmă şi să se joace e greu de zdruncinat.

Nu vreau să spun că oamenii aceştia nu şi-ar iubi copiii. În fond, muncesc din greu departe de casă, aşa cum nu erau obişnuiţi să muncească în România, nu doar pentru ei, ci şi pentru a le asigura un viitor mai bun copiilor lor. Problema însă tocmai aici este: prin "viitor mai bun" mulţi dintre părinţii în discuţie înţeleg nu posibilitatea asigurării unei educaţii durabile copiilor lor, ci o stare materială asiguratorie, înţelegînd prin asta fie un apartament, fie o maşină, fie te miri ce alte bunuri materiale, pentru a-i încadra în felul acesta "în rîndul lumii".

Tot ce am spus pînă acum e că nu cred că lucrurile au fost bine puse în balanţă, în fiecare caz în parte.

Iar dacă viaţa adultului nu e decît o ispăşire a copilăriei, mă tem că mulţi dintre copiii care acum sînt privaţi de cei şapte ani de-acasă vor dezvolta peste ani în societatea românească răceala şi uscăciunea sufletească."

Schimbari demografice

Cand am ajuns aici in Vancouver prima data si am iesit in oras a doua zi am avut amandoi un soc. Am crezut ca am ajuns in alta tara si nu in Canada, pentru ca vedeam o multime de indieni si chinezi. Indieni cu turban in cap, probabil ca fac parte din comunitatea sikh sau chinezi care nu stiau o boaba de engleza. Un raport al Statistics Canada spune ca pana in 2031 va creste numarul persoanelor din "minoritatile vizibile", cum li se spune aici, si vor ajunge sa fie majoritare in Toronto si Vancouver. In 1981 aproximativ 5% din populatia Canadei se considera ca facand parte din "minoritatile vizibile". Estimarile pentru 2031 arata ca populatia de 5,3 milioane de locuitori inregistrata la recensamantul din 2006 se va dubla. Se estimeaza ca cea mai vizibila minoritate va fi cea originara din sud-estul Asiei, adica oameni proveniti din India, Sri Lanka si Pakistan. Acestia sunt acum in numar de 1,3 milioane, iar in 2031 vor fi in numar de 4,1 milioane. Al doilea grup ca marime va fi cel originar din China. Femeile chineze au totusi una din cele mai scazute rate ale fertilitatii. Acum sunt intr-un procent de 25%, dar in 2031 procentul lor va fi de 28%.

Cel mai mare procent va fi in zona Toronto, unde albii vor ajunge o minoritate vizibila pana in 2031. In Vancouver populatia minoritatilor vizibile va ajunge la un procent de 59%, de la 42%, cat este in prezent. Pana in 2031, un sfert din locuitorii din Toronto vor fi originari din sud-estul Asiei, iar un sfert din locuitorii din Vancouver vor fi de origine chineza. In Montreal 31% din populatie va face parte din minoritatile vizibile, cu o crestere in populatia de negri si arabi.

In comunitatile mai mici nu se vor vedea schimbari majore, ci destul de mici, de la 2% la 5% si nu vor arata ca marile orase. Noii imigranti se stabilesc in marile orase din cauza oportunitatilor crescute de a-si gasi un loc de munca. La sfarsitul articolului mai erau prezentate niste evenimente cu impact rasial. O femeie din Egipt a fost data afara de la un curs de franceza pentru ca a refuzat sa-si descopere fata si a facut o plangere la Comisia Drepturilor Omului din Quebec. Doi frati din Nova Scotia in varsta de 19 si 20 de ani au fost acuzati de crime rasiale dupa ce a fost gasita o cruce arsa in curtea casei unui cuplu interrasial.