Cititi postarea asta in timp ce ascultati melodia aceasta superba de pe coloana sonora a filmului "Forrest Gump". Unul din filmele mele favorite. Daca o terminati de citit inante de a se termina melodia, atunci ascultati-o in continuare.
Asculta mai multe audio Muzica
Oare cine va castiga azi ? Spania sau Olanda ? Cred ca merg pe mana Spaniei in proportie de 50,1%, dar nu din cauza ca si caracatita Paul, care a scapat de la tigaie pentru moment, a "prezis" victoria Spaniei impotriva Olandei, asa cum spusese si despre victoria Germaniei impotriva Uruguay-ului. Cred ca Spania are mai multe sanse sa castige, pentru ca au un joc mult mai bine legat decat Olanda, dar si olandezii joaca foarte bine. Spaniolii au rabdarea de a demonta jocul adversarului si apoi de a castiga cu 1-0. Nu conteaza cum il castiga atat timp cat meciul e castigat. Nu stiu daca meciul de azi va fi un meci captivant asa cum a fost cel dintre Germania si Uruguay. Cand am vazut meciul asta mi-am dat seama de ce Spania a castigat in fata Germaniei. Spaniolii au un joc pe spatii mici, dintr-o singura pasa, fara prea multe artificii fotbalistice. Germanii joaca pe spatii largi, in viteza si au nevoie sa-si creeze acele spatii, dar nu au nici o sansa in fata unei echipe care nu-i lasa sa se dezvolte. Uruguay-ul este o echipa care i-a lasat pe germani sa se dezvolte si astfel au pierdut. Totusi si Uruguay-ul este o echipa asemanatoare Germaniei, dar cu un potential mai mic.
Olanda este o echipa croita asemeni Germaniei, cu un joc pragmatic, dar nu identic cu cel al Germaniei. De aceea cred ca maine va castiga Spania. Ar fi o performanta extraordinara pentru Spania. Pentru prima data in finala Campionatului Mondial si obtinerea trofeului. Cupa Mondiala are si o alta semnficatie. Fotbalul este foarte important pentru o natiune care traieste numai pentru acest sport si isi croieste o parte din viata sociala in jurul unei victorii sau a unei infrangeri. Citeam pe internet ca daca Olanda va castiga PIB-ul va creste cu 0,5%, deci va fi o crestere destul de semnificativa in urma unui eveniment atat de mic precum un meci de fotbal care dureaza o ora si jumatate. Victoriile aduc o stare de optimism in cadrul societatii, iar infrangerile, bineinteles, o stare de pesimism. Dupa parerea mea, nu cred ca pesimismul va avea o durata lunga, dar optimismul si speranta aparute dupa o victorie ca aceea din finala unui Campionat Mondial vor avea o viata lunga. Un exemplu foarte bun ar fi victoria Germaniei Federale in fata Ungariei in finala din 1954. Germania tocmai se refacea dupa cel de-al doilea razboi mondial, iar victoria a facut sa se dezvolte fotbalul german. Au aparut scoli de juniori in jurul cluburilor de fotbal, care au dat valorile de mai tarziu. Poate si economia germana a avut de castigat de pe urma acelei victorii, dandu-le germanilor un sentiment de incredere in fortele proprii si puterea de a-si reveni din infrangere si de a creste mai mult decat fusesera vreodata.
Stau si mi-aduc aminte de anii in care echipa Romaniei avea acele rezultate extraodinare, iar toti romanii erau adunati in jurul televizoarelor pentru a urmari meciurile si sustineau echipa nationala cu tot sufletul. Ce voi spune vor fi doar parerile personale si oricine poate sa nu fie de acord cu mine. Atunci oamenii parca aveau alta atitudine fata de viata si fata de ceea ce era in jurul lor. Erau mult mai siguri pe ei, unii erau chiar aroganti, dar cel putin aveau speranta. Aveau incredere in fortele proprii, dar nu era cineva care sa canalizeze acele energii, care s-au irosit fara rost. Iar cand spun "cineva" nu ma refer la o persoana pentru ca nu cred in "omul providential", ci ma refer la o elita care sa traseze liniile mari si care apoi sa fie completate de planuri facute inteligent. In Spania, ca peste tot in Europa, este recesiune, dar poate ca daca spaniolii vor castiga va insemna ceva mult mai mult pentru ei pentru a-si reveni din recesiune si pentru a se salva de iminenta falimentului national, pentru a nu ajunge in situatia Greciei. Tot ce vreau sa spun este ca uneori este nevoie de un asemenea eveniment, un branci, un ghiont, pentru a da avant unei natiuni de a se ridica mai sus. Noi poate am avut acel moment si l-am pierdut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu