Boian, Alberta - Boian, Bucovina

Asta este numele primei si, cred, unicei asezari intemeiate de romani in Canada si care este situata in provincia Alberta. De ce vreau sa scriu despre localitatea asta ? Stiam ca romanii intemeiasera o asezare in Alberta si ca se numea Boian. Gasisem pe Wikipedia informatii despre ea, ca inca mai exista biserica romaneasca de acolo, ca este un muzeu romanesc in care este prezentata istoria romanilor din Boian. Am vrut sa scriu pentru ca am vazut un reportaj la o emisiune in limba romana de aici, Rompost TV, in care se vorbea despre ei. M-au impresionat foarte mult povestile oamenilor de acolo, pentru ca desi nu sunau asa, erau povesti de oameni care au venit intr-o tara unde au vrut un alt viitor. Pe la sfarsitul sec. al XIX-lea, romanii au fost scosi din iobagie in Imperiul Austro-Ungar, dar erau tarani liberi fara pamant. Stim cu totii ca menirea taranului este sa-si munceasca bucata lui de pamant, deci nu aveau un scop in viata.

Pe la sfarsitul sec. al XIX-lea dominionul Canadei urmarea sa colonizeze vestul Canadei cu fermieri europeni, iar ministrul emigrarii din Canada a ajuns si prin Bucovina in satul Boian. Acolo i-a convins pe unii tarani sa vina in Canada unde ar fi primit o bucata de pamant (in jur de 63 ha) pe care l-ar fi muncit. Taxa anuala era de $10/an, iar dupa 3 ani deveneau proprietari cu drepturi depline.

Urmasii primilor romani ajunsi in Canada povesteau cum parintii lor au muncit din greu pamantul primit pentru a le oferi copiilor lor ce aveau nevoie. Un batran spunea ca in familie au fost 14 copii, iar el era printre ultimii, iar acum avea in jur de 70 de ani. Imi placea de el pentru ca inca vorbea limba romana foarte bine. Nu o vorbea perfect (dar cine o vorbeste perfect ?), dar intelegeai foarte bine ce spunea (pana la urma asta conteaza intr-o limba, sa intelegi ce spune cel din fata ta). Tatal sau nu dorea sa se duca in armata austro-ungara, iar tatal sau i-a spus ca mai bine ar fi sa plece, sa-l stie bine in alta parte, decat sa-l stie mort in nu stiu ce razboi. A preferat sa plece. A ajuns cu greu la Halifax, in provincia Nova Scotia, acolo a muncit diverse joburi, dar a auzit ca niste romani infiintasera o asezare in Alberta si a plecat acolo.

O alta femeie in jur de 60 de ani povestea cu mandrie despre familia ei si despre ce a fost invata acolo. Nu vorbea deloc romaneste, singurul cuvant romanesc pe care il pronunta era "bunica". Isi amintea cu dragoste de bunica, care o invatase sa faca oua incondeiate, care framantase pana la 85 de ani painea. Era mandra de traditiile pe care le avea in familie, chiar daca era la a patra generatie de romani in Canada, era mandra de traditia ei ortodoxa si si-a crescut si cei doi copii ai ei in acelasi spirit. Spunea ca se simtea mult mai implinita din aceasta cauza pentru ca a avut ocazia, copil fiind, sa compare traditiile superficiale ale englezilor si ale familiei sale. De aceea simtea ca viata ei are sens si are un drum in viata. O alta femeie spunea ca bunica ei venise in Canada vaduva cu sase copii si si-a crescut copiii si a avut grija si de nepoteii ei. A muncit pamantul si le-a pus copiilor mancare pe masa. Un alt barbat spunea ca bunicul sau venise pe jos de pe coasta de est a Canadei pana in Boian, Alberta pe jos doar ca sa economiseasca $14 (la vremea aceea erau bani frumosi). Ganditi-va ca e ca si cum ai traversa un teritoriu mai mare decat Europa pe jos.

Mi-au placut povestile astea pentru erau despre putere, vointa, mandrie, greutati indurate, toate spuse cu modestie si cu un firesc care pe mine m-au facut sa-i admir foarte mult. Am mai spus si alta data ca nu trebuie sa-ti afisezi mandria de a fi roman pe toate drumurile, e de ajuns sa o ai in sinea ta. Nu trebuie sa te lauzi cu realizarile tale, ci trebuie sa muncesti temeinic, sa ai vointa sa treci peste greutati si sa nu-ti pierzi speranta.