Fotbalul nu prea este dezvoltat aici, dar cand vine Campionatul Mondial toata lumea se agita si urmareste meciurile in baruri, pentru ca interesul este mare. Totusi, am mai spus-o, fotbalul in America de Nord creste si este loc de crestere. La anul Vancouver Whitecaps o sa intre in MLS, iar in 2012 Montreal Impact vor fi primiti in MLS. Meciul dintre Anglia si SUA a fost un meci echilibrat cu un mic avantaj catre englezi, pentru ca, pana la urma, vorbim de Anglia. Totusi, americanii au jucat foarte bine, chiar daca cea mai mare parte a jucatorilor joaca in campionate europene. Portarul Tim Howard este titular la Everton, Onyewu joaca la AC Milan, Michael Bradley la Borussia Moenchengladbach. Dar sunt si jucatori care joaca in MLS, cum ar fi Jonathan Bornstein la Chivas USA, Edson Buddle si Landon Donovan la LA Galaxy, Robbie Findley la Real Salt Lake. Deci au reusit sa faca o echipa destul de bine legata.
Cat despre echipa Canadei, singura data cand au jucat la un Campionat Mondial a fost in 1986, in Mexic, cand nu au reusit sa faca nici un punct, acumuland trei infrangeri. Presedintele celor de la Vancouver Whitecaps, Bob Lenarduzzi a fost in echipa care a jucat la Campionatul Mondial din '86. Inainte de Campionatul Mondial au avut un turneu in America de Sud, in care au inregistrat mai multe infrangeri si un egal. Egalul a fost cu Venezuela, 1-1. Totusi au jucat bine, reusind sa egaleze in ultimele minute de joc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu