Am citit articolul asta foarte interesant de la Deutsche Welle. Analiza mi se pare foarte realista si de bun-simt. Citindu-l mi-am dat seama si mai mult cat de important este sa ai o educatie puternica si sa stii sa gandesti critic, pe baza unor argumente solide, fara sa inghiti, cum se spune si in articol, "totul de-a gata". Multi romani se plangeau, cand am plecat, ca televizorul le mananca foarte mare parte din timp. Dar oare daca nu s-ar uita la televizor atat si ar cauta si alte activitati nu s-ar simti mai bine ?
Asta este articolul:
"Presa din România, fie ea scrisă ori audiovizuală, este în momentul de faţă în cea mai mare parte tabloidizată, îndatorată la bănci, cu datorii neplătite la bugetul de stat dar şi cu sume mari pe care le are de încasat de la furnizorii de servicii, în special de la difuzorii de ziare.
Presa din România stă, după părerea mea, mai prost ca niciodată în ultimii 20 de ani.
Primul argument de bun simţ ar fi acela că e firesc să fie aşa, de vreme ce, parafrazînd un vers binecunoscut, am putea spune şi noi cum că, iată, "criza a ucis orice boare de vînt". Altfel spus, presa s-ar supune şi ea malaxorului crizei, ca şi industria, agricultura, turismul, finanţele etc.
Afirmaţia că presa este foarte slabă am auzit-o frecvent în ultimul timp, atît de la comentatori oneşti, dar mai ales de la cei pe care eu i-am numit mereu "directori de opinie", adică de la acei manipulatori ai publicului neinformat şi dispus să primească totul de-a gata.
Eu nu sînt de acord cu această afirmaţie, pentru că ea ar trebui analizată din mai multe unghiuri. Mă voi referi în continuare doar la două, anume la cel economic şi la acela, esenţial, al consumului de informaţie şi al credibilităţii acesteia.
Din punct de vedere economic, aproape întreaga presă românească este la pămînt. Paradoxal însă, aproape întreaga presă românească supravieţuieşte. Explicaţia este simplă: deşi patronii marilor trusturi de presă –Vîntu, Voiculescu, Patriciu – au pierdut zeci, poate sute de milioane de euro în ultimii doi ani, de cînd s-au angajat făţiş în lupta anti-Băsescu, ei continuă să-şi finanţeze produsele media cu scopul evident de a-l înlătura pe preşedintele Traian Băsescu şi Partidul Democrat Liberal de la putere. Recuperatorii pierderilor uriaşe ale trusturilor numite ar fi desigur PSD şi PNL, prin afacerile pe care le-ar pune pe tavă celor pe care i-am numit.
Din punctul de vedere al consumului şi credibilităţii informaţiei, presa aceasta tabloidizată este din păcate puternică. Posturile de televiziune Realitatea şi Antena 3 sînt vîrful de lance al manipulării publicului neinformat dar dornic de a fi luat în seamă. Aşa se face că ţăranul a ajuns să ţină într-o mînă cazmaua iar în cealaltă telecomanda televizorului, că şomerul ţine într-o mînă sticla cu bere iar în cealaltă aceeaşi telecomandă miraculoasă. La fel şi gospodina în timp ce pregăteşte mîncarea, la fel şi pensionarul care aşteaptă ora la care să îşi ia medicamentele.
Desigur că nu generalizez, însă televiziunile comerciale au intrat periculos de mult în vieţile oamenilor: le mănîncă timpul, dar mai grav e că le amputează orice urmă de discernămînt, prin metoda atît de simplă de a le da impresia că "sînt de partea lor", că ceea ce gîndesc ei se vede la televizor.
Presa noastră, atît de slabă profesional vorbind, este după părerea mea mult prea puternică, periculos de puternică prin capacitatea ei de a manipula un public foarte larg.
Iar "campaniile de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului" – sintagma discutată la Consiliul Superior de Apărare a Ţării, care a inflamat cea mai mare parte a presei, a opoziţiei politice, a ONG-urilor etc. – sînt o practică mai veche a ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din România.
Doar că acum aceste campanii sînt de o virulenţă şi persuasiune fără precedent.
Autor: George Arun
Redactor: Rodica Binder"
Am o activitate mai intensa pe Facebook si Twitter, chiar daca nu scriu atat de des aici. Dati "Like" la pagina mea pe butonul din dreapta. Pe Twitter: @IonutzCanada. Duceti-va pe twitter.com/IonutzCanada. Pentru opiniile politice duceti-va pe celalalt blog al meu, Realitati romanesti.
Se afișează postările cu eticheta libertatea cuvantului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta libertatea cuvantului. Afișați toate postările
vineri, 25 iunie 2010
vineri, 11 iunie 2010
De ce sunt mai buni barbatii mici de statura ?
Pentru ca se pare ca sunt mult mai potriviti pentru lumea actuala in care resursele sunt din ce in ce mai putine. Cel putin asa crede o proasta care a scris un articol in ziarul de azi. Barbatii mici de statura consuma mai putin decat barbatii inalti cu 25%. Fetele prefera barbatii inalti pentru ca le pot proteja mai bine si pot cara vanatul mai bine si pot construi igluuri pentru familiile lor. :)) Dar, cica, mediul se schimba, iar resursele se diminueaza. Toate creaturile trebuie sa se adapteze. Salvatorul: slabanogul mic. Cum am spus, asta consuma mai putin cu 25% decat unul mai inalt. Slabanogul asta mic are 1,72 m inaltime si 68 kg, pe cand tipul inalt, "nociv" pentru mediu are 1,95 m inaltime si 90 kg. Cica si transportul ar fi mai usor pentru ala micu'. Copiii tipului inalt distrug cu 25% mai mult decat ai celui mic, continuand astfel ciclul distrugerii. Se pare ca chiar daca incalzirea globala este realitate sau fictiune ne indeamna sa reducem cantitatea consumata de noi. La sfarsit era un indemn catre toate fetele pentru salvarea viitorului prin reducerea dimensiunilor masinii, casei, a navetei si chiar a barbatului.
Stau si ma intreb oare cum pot unii oameni sa fac bani din tampenii de genul asta ? Oare libertatea cuvantului ne da voie sa spunem orice ? Probabil ca duduia aia era in lipsa de subiecte si s-a trezit ea plina de inspiratie intr-o dimineata si s-a gandit sa scrie despre asta. Poate are un iubit inalt cu care nu se mai intelege si cauta un motiv dintr-asta stupid ca sa se desparta. Mai scriu si eu atatea aberatii cateodata pe blogul asta si nu fac bani dintr-asta. Poate ar trebui sa-mi schimb jobul. Sa fac din asta un job full-time si sa fac bani din blogarit. Ar fi o chestie, nu ?
Stau si ma intreb oare cum pot unii oameni sa fac bani din tampenii de genul asta ? Oare libertatea cuvantului ne da voie sa spunem orice ? Probabil ca duduia aia era in lipsa de subiecte si s-a trezit ea plina de inspiratie intr-o dimineata si s-a gandit sa scrie despre asta. Poate are un iubit inalt cu care nu se mai intelege si cauta un motiv dintr-asta stupid ca sa se desparta. Mai scriu si eu atatea aberatii cateodata pe blogul asta si nu fac bani dintr-asta. Poate ar trebui sa-mi schimb jobul. Sa fac din asta un job full-time si sa fac bani din blogarit. Ar fi o chestie, nu ?
Etichete:
libertate,
libertatea cuvantului,
mediu,
prostie
Abonați-vă la:
Postări (Atom)